4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:15
No menu items!

Diana Șoșoacă a fost amendată! Ce crede premierul Florin Cîțu despre protestele din week-end

spot_img

Senatoarea Diana Șoșoacă, care a condus protestul anti-restricții de sâmbătă, din Capitală, a fost amendată, a declarat, luni, premierul Florin Cîțu. Oamenii legii au confrmat și ei că Șoșoacă a primit TREI AMENZI, în valoare de 4.500 de lei. Premierul susține că nu are nimic împotriva protestelor, dar oamenii trebuie să respecte regulile impuse de pandemie.

Prim-ministrul susține că există, din păcate, „parlamentari, politicieni, care instigă la nerespectarea legii. Cred că aici este o problemă morală pentru aceşti oameni, sunt parlamentari, fac legi pentru România, dar nu respectă legislaţia în vigoare”.

Întrebat despre senatoarea Diana Șoșoacă, cea care a condus protestul anti-mască din București, el a răspuns că aceasta a fost amendată.

„Nu am o problemă cu protestele (…), dar să o facă respectând legea. Să poarte mască, este tot ceea ce le cer”, a mai afirmat premierul.

Mii de protestatari s-au adunat, sâmbătă după-amiază în Piața Universității, în Piața Victoriei și ulterior la statuia Leul, în fața Cotroceniului și în Parcul Izvor, la Parlament, pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de pandemie. Oamenii nu au respectat distanțarea socială și mulți dintre ei nu au purtat mască de protecție.

Jandarmeria a anunțat, a doua zi după proteste, că au fost aplicate 30 de amenzi în valoare totală de 29.950 de lei atât organizatorilor, cât şi unora dintre participanţii la manifestaţii. Luni dimineață, Jandarmeria e revenit și a precizat că în continuarea activităților de identificare a organizatorilor și protestatarilor care nu au respectat regulie, au mai fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 42.250 de lei.