-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:08
No menu items!

Dialog festivist, la Guvern, între Orban și Anisie. Premierul, impresionat de pregătirile făcute pentru noul an școlar

spot_img

Ședința de Guvern de luni a început cu un dialog festiv, ca în prima zi de școală, între premierul Ludovic Orban și ministrul educației, Monica Anisie, în care primul s-a arătat mulțumit de pregătirile făcute în toată țara, iar a doua a prezentat o statistică la nivel național. În timp ce în țară au fost organizate proteste, inclusiv la Ministerul Educației, iar în foarte multe școli copiii nu au fost lăsați de părinți să meargă la cursuri.

„Astăzi este prima zi de școală. Inspectorii generali au luat toate măsurile ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să se desfășoare activitățile specifice primei zile de școală”, și-a început prezentarea ministrul educației. Apoi a detaliat o statistică la nivel național în privința scenariilor în care se desfășoară școala.

Premierul a intervenit cerându-i ministrului să le transmită cadrelor didactice „încrederea mea și solicitarea către ei să facă față la toate provocările”. „Nu totul va funcționa ceas din prima, vor apărea mici disfuncționalități, imperfecțiuni. Să monitorizați cu mare atenție și să interveniți prompt la fiecare situație în care trebuie corectată o disfuncționalitate”, a spus cu optimism premierul.

După care a lăudat pregătirile făcute la nivel național. „Eu vă spun sincer, din ce am văzut, în cea mai mare parte a școlilor sunt lucruri bune care s-a întâmplat. Sigur, asta depinde și de administrația locală, de corpul profesoral, de directorul școlii. Dar dă le spuneți instectoratelor școlare să intervină acolo unde este necesar, inclusiv prin constituirea de stocuri-tampon de măști, tablete, camere web. Trebuie verificat dacă funcționează colaborarea cu autoritățile locale. Eu am fost în foarte multe locuri din țară, în orașe, în comune și sunt impresionat. Mai ales în comune, sunt foarte bine pregătite, cu toate măsurile de siguranță. Eu cred că putem face față la orice situație care apare”.

În final, Anisie a transmis un apel către părinți „să fie alături de școală, să-i sprijine pe copii, să fie parteneri cu cadrele didactice ca să putem continua”.