-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:53
No menu items!

Deținuți prinși în nămeți și drumuri naționale blocate

spot_img

viscol_zapada

O autospecială cu 26 de deţinuţi, două automotoare cu zeci de persoane în ele şi un camion ai cărui pasageri au fost deja evacuaţi au fost blocate în ţară din cauza condiţiile meteo nefavorabile. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a convocat, miercuri seară, Comandamentul de iarnă, date fiind condiţiile meteo nefavorabile din ultima perioadă.

Totodată, s-a anunţat că în Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, la aproximativ şapte kilometri de staţia de cale ferată, a rămas blocat un automotor în care erau zeci de persoane. În legătură cu această situaţie, un oficial de la Transporturi, prezent şi el la Comandament, a confirmat această informaţie şi a arătat că vehiculul este blocat pe şine la aproximativ 7,5 kilometri de gara Roşiori.

Potrivit acestuia, a fost trimisă, pentru recuperare, o locomotivă de mare putere, care va avea sarcina de a trage înapoi în staţie automotorul. În Vaslui sunt blocate mai multe drumuri judeţene, iar în cinci localităţi s-a dispus suspendarea activităţilor şcolare.

D.M.