-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:06
No menu items!

Dezvăluiri în presa rusă din ”haremul” lui Prigojin: are un penis foarte mic și implant de bile

spot_img

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, caută constant să aibă contacte sexuale cu fete virgine, pentru a-și ”prelungi tinerețea”, iar faptul că are un penis ”foarte mic” este compensat printr-un implant cu bile, potrivit unei investigații a publicației rusești The Insider, care se bazează pe mărturii ale unor persoane implicate.

Publicația a stat de vorbă cu o tânără din Rusia care și-a vândut virginitatea lui Prigojin când avea 18 ani, iar acum regretă. Mărturia Mașei – un preudonim ales de tânără pentru a-și proteja identitatea – a fost coroborată cu declarațiile unei reprezentante a sindicatului ”lucrătoarelor sexuale” din Rusia.

Liderul paramilitar are o slăbiciune pentru tinere și o obsesie excentrică pentru schimbul de fluide cu virgine. El crede că sexul cu partenere neinițiate îi ”prelungește tinerețea”, spune Mașa. Înainte de a cădea în dizgrație politică și de exilul în Belarus, Prigojin a întreținut un harem de fete foarte tinere – ”puțin peste 18 ani”, în hotelul Solo Sokos din St. Petersburg. ”Făcea sex fără prezervativ, credea că astfel schimbă energii, fluide. Adică astfel ar primi o doză de vitalitate din partea fetelor”, a spus reprezentanta sindicatului.

De asemenea, Prigojin are un organ sexual ”foarte mic”, dar are bile metalice implantate în prepuț. El crede că bilele îi cresc performanțele și le provoacă plăcere partenerelor. De fapt, a declarat sindicalista, fetele simt durere din cauza bilelor în timpul actului sexual.

Mașa a povestit și prima sa întâlnire cu Prigojin: ”Era în toamna anului 2019. Aveam 18 ani, locuiam în St. Petersburg, eram într-o depresie profundă și a trebuit să mă duc la spital. În acea perioadă, am întâlnit altă fată, cam de vârsta mea, care fusese dată afară de acasă și care avea mare nevoie de bani. M-a întrebat dacă aș vrea să îmi vând virginitatea pentru 40,000 ruble [aprox. 620$ în 2019]. Ea ar fi primit un comision. I-am zis OK, haide, desi nu aveam atât de mare nevoie de bani”.

Astfel, Mașa i-a fost prezentată proxenetei lui Prigojin, o femeie de peste 30 de ani, într-o întâlnire la o cafenea de pe Nevsky Prospekt, principala arteră din St. Petersburg. ”A spus că trebuie să merg la clinică pentru o adeverință de virginitate. Am fost trimisă la clinica Sogaz, pe cealaltă parte a Nevsky Prospekt. La recepție, trebuia să spui o parolă: Sporturi pentru femei”, a spus Mașa. Prin această parolă, angajații clinicii știau că au o clientă care își verifică himenul pentru Prigojin.

După ce virginitatea Mașei a fost confirmată, ea a fost trimisă la hotelul Solo Sokos, pe insula Vasilievski, din partea de vest a orașului. ”Părea că sunt camere rezervate permanent pentru el și pentru fete și că sunt persoane care le supravegheau permanent. Erau fete, care nu erau virgine, pe care le plătea cu 5.000 de ruble [78$] pentru sex. Ele mi-au spus că era vorba de Prigojin. Nu îl mai văzuseră de câteva zile”, a mai povestit Mașa.

Ea auzise de acest nume din presă, din investigațiile legate de ferma de troli și de activitățile paramilitare coordonate împreună cu guvernul în mai multe puncte de pe glob. ”Șocată complet, m-am dus în cameră să îl aștept. A început să bată la o ușă greșită și a crezut că nu îi deschid. A devenit nervos”, povestește Mașa. Apoi Prigojin a realizat că bătea în ușa greșită, a intrat unde trebuia și a găsit-o pe Mașa în pat, blocată de emoție.

”Totul a fost foarte rapid. Are un penis foarte mic, în care erau un fel de bile băgate sub piele. A fost 100.000 de ruble. A trebuit să iau 40.000 pentru mine, 60.000 erau pentru proxenetă”, a relatat Mașa.

Când Prigojin a plecat, i-a dat un sfat: ”Fii mai drăguță!”. Asta, din cauza expresiei sale faciale dure. ”Chiar și cu personalitatea mea nebună, să-mi vând virginitatea lui Prigojin a fost puțin prea mult. Oricum, mă simțeam foarte prost. Mi-amintesc faptul că în ziua aia mă gândeam să nu ajung târziu la programarea cu medicul de la spitalul psihiatric”, a mai spus Mașa.

Mașa a fost una din nenumăratele femei pe care Prigojin le-a vizitat la Solo Sokos, unde subordonații lui țineau permanent pregătite ”rezervele”. Virginele erau denumite ”șampoane”, prin asemănarea cu recipientele de unică folosință din băile de la hotel. ”Le deschizi și le arunci”, obișnuia să spună Prigojin.

Evgheni Prigojin este unul din rușii cu cea mai mare notorietate în acest moment. După tentativa sa de rebeliune militară împotriva Kremlinului, de luna trecută, au apărut detalii și imagini despre palatul în care locuia. Este prima dată când apar detalii despre viața intimă a lui Prigojin.

The Insider este o publicație de investigații de limbă rusă care se concentrează pe subiecte din Rusia, dar ai cărei jurnaliști lucrează din exil, în contextul în care regimul de la Moscova a devenit din ce în ce mai autoritar, în urma invaziei Ucrainei din 2022. The Insider a publicat recent, în colaborare cu Jurnal TV din Republica Moldova, investigația referitoare la activitățile de spionaj electronic din interiorul Ambasadei Rusiei la Chișinău. Acest scandal a dus la decizia de miercuri a autorităților de la Chișinău de a cere reducerea numărului de diplomaţilor acreditaţi şi al angajaţilor „tehnico-administrativi” care activează în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse.

Ioana Theodoru