3.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 1:24
No menu items!

Dezmăț pe bani publici la Compania Națională de Investiții

spot_img

Compania din subordinea Ministerului Dezvoltării nu a respectat metodologia de licitații și a plătit lucrări neefectuate

Ministerul Dezvoltarii_SZ

Compania Națională de Investiții, locul unde clientela politică își duce veacul pe salarii de mii de euro, a avut grijă, în perioada 2011-2013, să deconteze lucrări și utilaje fictive de peste 3,5 milioane de euro, bani de la bugetul de stat.

Inspectorii Curții de Conturi au făcut un audit la Compania Națională de Investiții, din cadrul Ministerului Dezvoltării, controlul vizând contractele finanțate de la bugetul de stat, stadiul realizării indicatorilor prevăzuți pentru fiecare contract și cauzele care au generat întârzieri în derularea procedurilor. În baza documentelor puse la dispoziție de angajații CNI, inspectorii Curții de Conturi au constatat că numai 20% din contractele de achiziții publice au fost încheiate în urma unor licitații electronice.

Potrivit normelor legale în vigoare, CNI era obligată să utilizeze mijloacele electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire și pentru realizarea achizițiilor directe, în procent de minim 40% din valoarea totală a achizițiilor publice finalizate de aceasta în cursul anilor respectivi, care se pot efectua prin utilizarea mijloacelor electronice. Inspectorii Curții de Conturi au mai constatat că angajații CNI au făcut plăți pentru lucrări neefectuate sau achiziții de utilaje care nu se regăsesc, în sumă de 15,56 milioane de lei, fără a analiza cauzele care au condus la aceste situații și fără a stabili responsabilitatea persoanelor care au certificat executarea lucrărilor, diriginți de șantier, personalul din cadrul compartimentelor care au monitorizat investițiile respective

Curtea de Conturi
raport 2013

De asemenea, inspectorii Curții au descoperit sume în litigiu în valoare totală de 126,5 milioane de lei de, aflate pe rolul instanțelor la data de 31.12.2013. „Aceste sume nu erau înregistrate în contabilitate și nici cuprinse în inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la încheierea exercițiului financiar”, se mai arată în raport.

Inspectorii au concluzionat că, în perioada 2011-2013, „mai multe proiecte au fost realizate și predate unităților administrativ-teritoriale, fără ca beneficiarii să-și respecte obligațiile asumate. Mai excat, lucrările finanțate de Compania Națională de Investiții s-au recepționat ca fiind funcționale la terminarea lucrărilor, însă erau neutilizabile din lipsa utilităților care trebuiau asigurate de către unitățile administrativ-teritoriale”.

Ștefan Etveș