-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:32
No menu items!

GALERIE FOTO Dezastru de proporții după erupția Vulcanului Cumbre Vieja. Sute de case, îngropate de lavă

spot_img

Ochii întregii lumi sunt ațintiți spre Insula La Palma din Arhipelagul Canare de unde peste 6000 de localnici au fugit din calea lavei, în ultimele zile. Dezastrul este inimaginabil. Sute de case au fost înghițite de lavă, iar oficilaii se tem că lava ar putea declanșa o reacție chimică ce ar putea provoaca explozii și eliberare de gaze toxice când ajunge la mare.

Experții au declarat presei locale că este de așteptat ca lava să ajungă în mare cât de curând. Locuitorilor li s-a spus să stea departe de zonă, care a fost limitată de polițiști.

Între timp, lava continuă să avanseze pe flancul de vest al vulcanului, distrugând tot ce se află în calea sa. Peste 300 de case au fost distruse de lavă până acum.

Au existat ordine obligatorii de evacuare pentru patru sate, inclusiv El Paso și Los Llanos de Aridane, iar adăposturi temporare au fost înființate.

„Este o catastrofă!”, au spus autoritățile spaniole.

Televiziunea spaniolă a raportat că o școală primară a fost distrusă de lavă. Directorul școlii Los Campitos a spus că familiile a cel puțin jumătate din cei 23 de copii ai școlii și-au pierdut și casele.

În total, sunt sute de case îngropate în munți de lavă.

Autoritățile aeriene au declarat că erupția nu a afectat traficul din Insulele Canare.

Vulcanul Cumbre Vieja se află în sudul insulei La Palma, care găzduiește aproximativ 80.000 de oameni.