-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:47
No menu items!

Despăgubirile proprietarilor de terenuri din Basarabia, Bucovina de Nord şi Bulgaria, în maximum doi ani

spot_img

despagubiri

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis ca proprietarii de terenuri din Basarabia, Bucovina de Nord şi Bulgaria vor fi despăgubiţi în maximum 2 ani, nu în 10 ani, cum hotărâse Guvernul.

CCR a declarat neconstituţionale două prevederi prin care statul putea să restituie în 10 ani despăgubirile pentru proprietarii care au deţinut terenuri şi proprietăţi în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herta, şi care, din cauza stării de război, atât din Primul Război Mondial, cât şi din cel de-al doilea Război Mondial, au fost evacuaţi. Astfel, s-a revenit la vechiul termen, care este de maximum 2 ani. Decizia CCR a intrat în vigoare încă din 24 ianuarie, data publicării deciziei in Monitorul Oficial.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) nr.10/2013 se referă la plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnată la Craiova, la 7 septembrie 1940, ale Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord si Ţinutul Herta, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr.393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenţiei dintre România și Regatul Sârbilor, Croaţilor si Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.9/1998, Legii nr.290/2003 și Legii nr.393/2006.

Această OUG a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I din 27 februarie 2013, data la care a intrat în vigoare, dar pentru a-și putea produce efecte a fost aprobată de Legea nr. 287/2013 Monitorul Oficial, Partea I, nr. 693 din 13 noiembrie 2013, cu câteva modificări.

Astfel, Legea nr. 287/2013 prevede ca românii care au dreptul la despăgubiri să îşi primească banii în tranșe într-o perioadă de 10 ani, trebuind să le solicite de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). În plus, se menţiona că despăgubirile s-ar fi realizat în ordinea cronologică a înregistrării la ANRP.

Este vorba de peste 8.000 de dosare de despăgubire care ar fi trebuit soluţionate prin OUG 10/2013. Ordonanţa a fost atacată la CCR de către un cabinet de avocatură, pe motivul vârstei înaintate a oamenilor care-şi aşteptau despăgubirile. Magistraţii CCR au decis cu majoritate de voturi neconstituţionalitatea prevederilor, deci şi a legii care i-a succedat.

Pentru anul 2014, statul a alocat 263,4 milioane de lei pentru aceste despăgubiri, aproape la jumătate comparativ cu 2013. Până acum, peste 25.000 de beneficiari au primit despăgubiri şi compensaţii, în valoare totală de peste 630 milioane lei.

G.T.