Viața noastră este o singură dată și e scurtă, iar noi o putem face urâtă sau frumoasă!
Dacă de la 20 de ani până la 50 de ani știm să zidim, să creăm și să valorificăm acest timp, am câștigat totul. Dacă, până la 40 – 50 de ani, te-ai distrat, ai băut și ți-ai făcut de cap, de la 50 de ani, greu întorci timpul înapoi, să recuperezi ce au făcut alții la timpul potrivit! Fără un pic de oboseală, fără un pic de jertfă, nu faci nimic.
Trebuie să fii conștient că, dacă mergi mult pe drumul pe care nu trebuie, va trebui să te întorci până în punctul de unde ai plecat ca să poți lua drumul bun.
Pildă:
Era un om nemulțumit, care îi spunea mereu lui Dumnezeu:
– Eu n-am! Mie nu-mi ajunge!
Și este întrebat:
-Tu cârtești înaintea lui Dumnezeu?
– Da!! Eu n-am! Mie nu mi-a dat un destin bun, eu n-am o soartă bună, nu am o direcție bună în viață, nu mi-a dat un ajutor concret. Eu am avut numai suferințe!
Ascultați pilda! Morala:
Vezi, așa este în viața asta! Întâi alergi tu unde nu trebuie, iar, în momentul când trebuie să te întorci unde trebuie și să ai ce e al tău, nu mai ai timp, pentru că vine moartea!
ESTE VREO VÂRSTĂ DE A TE ÎNTOARCE ÎN PUNCTUL CARE TREBUIE?
Nu este, dar nu știm ce ne rezervă Dumnezeu! O veche zicală filocalică spune așa: „Tinerețea le poate, dar nu le știe, iar bătrânețea le știe și nu le mai poate”.
Așadar, mai înfloresc pomii toamna, dar cade bruma!
Tu încerci să te deștepți, dar și creând prunci la 40 de ani, la 60 de ani, când ei sunt studenți, tu nu mai poți să-i ajuți, pentru că ești bătrân. Dar dacă îi faci la 20 de ani, la 40 tu ești tânăr cu ei, ești în mintea lor, ești în ritmul lor, le înțelegi ieșirile, le înțelegi vitezele, le înțelegi derapajele. Dar, la 60 de ani, începi să devii un părinte din acela posac, care aruncă numai ceartă, numai legi sau numai ordonanțe. Și pleacă copilul de acasă și te lasă vorbind singur! Se duce și spune: „Nu mă înțeleg cu ai mei! Parcă vorbim altă limbă!” Normal că vorbiți altă limbă.