TAINĂ STRĂINĂ VĂD ȘI PREA MĂRITĂ, CER FIIND PEȘTERA, SCAUN DE HERUVIMI FECIOARA, IESLEA SĂLĂȘLUIRE….”! (Slujba praznicului).
Taina Nașterii Domnului a uimit lumea toată, începând de la Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria până la magii Egiptului, dar și până astăzi toată umanitatea.
„Fecioară și Maică”,
„Şi n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul său Cel Unul Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.” (Ev.Matei cap.1, vers. 25).
Aici, istoria umanității este fără glas, pierzând șirul anilor în cronologia lor. A fost mai lesne să ia numărătoarea anilor de la început, din cauza bucuriei nesfârșite de a simți pe Dumnezeu cum pășește prin istoria omenirii ca om și Dumnezeu.
Să fi trăit tăcută lumea în întuneric de rușine că l-a pierdut pe Dumnezeu în grădina Raiului?
Poate aceasta este bucuria pentru care astăzi Cerul cântă împreună cu Pământul: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!”(Sf.Evanghelie).
Ce o fi simțit lumea atunci, privind cerul și Steaua călătoare?
Ce or fi simțit păstorii vorbind cu îngerii?
Cum or fi simțit pe Duhul Sfânt copleșind sufletele lor ?
Dar magii, ce or fi trăit, lăsând astronomia și urmând calea Stelei călătoare?
Să fie oare calea Stelei drumul de la leagăn al omenirii spre Golgota Învierii la Euharistie spre Împărăția Tatălui?
Să fie drumul Magilor calea celui smerit de la scaunul de spovedanie la potirul Euharistic al vieții la ușile împărătești?
Drumul acesta tainic, sub lumina Stelei călătoare străbătut de Magi este, în fapt, drumul umanității la cunoașterea de Dumnezeu prin lumina divină a Evangheliei.
Evanghelia este Steaua luminoasă a întregii lumi creștine, care ne aduce de două mii de ani cu mintea, cu viața, cu credința, în peștera Sfântă a Bethlehemului geografic, dar, totodată, și la Bethlehemul Liturgic al sfântului Altar să ne închinăm lui Hristos Euharistic”.
„Şi venind Steaua a stat deasupra, unde era Pruncul.”(Mt 2, 9) .
Apoi, cântarea îngerilor în mijlocul nopții păcătului și lumea ce va fi sfințită și luminată de „Nașterea lui Iisus”.
Împăratul Cerului,
Împăratul Timpului,
Împăratul Vieții,
Împăratul întregii creații:
„…şi fără de care nimic nu s-ar fi făcut din cele s-au făcut prin cuvânt.” (Sf.Ev.Ioan).
Mărindu-L veșnic în actul Liturghiei zicând din toată inima:
„Cântare de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind” (Text Liturgic)