„Dacă mi se deoache băiatul? Ia să-i leg roşu la mână! Ia să-i pun eu usturoi înbuzunar! Dacă cineva îmi face vrăji? Ia să îngrop eu un cuţit sau o lamă, la poartă, să nu se prindă vrăjile… „
Pe lângă ce ţi-a dat ţie Dumnezeu, ca tărie şi putere: ulei de la maslu, agheasmă si anafură, tu simţi nevoia să mai faci şi să adaugi ceva prin care vrei să demonstrezi lui Dumnezeu că eşti copil! Umbli cu o şosetă de-un fel şi una de-un fel, ca să nu se prindă deochiul! Umbli cu lenjeria pe dos ca să nu se prindă vrăjile. Mintea îngustă a omului care ar trebui să fie ferm în credinţă!
Puteţi mătura liniştiţi seara prin casă, să daţi foc împrumut, să spălaţi şi să coaseţi vinerea, să începeţi un lucru marţea sau sâmbăta, să cheltuiţi bani lunea, să vă întoarceţi din drum şi să rămâneţi nepăsători atunci când pisica neagră vă taie calea.
În pravila bisericească ortodoxă se spune că „superstiţia este o credinţă de prisos (falsă), prin care Dumnezeu este defăimat. Superstiţiile sunt moştenite de la strămoşii păgâni şi s-au păstrat în popor de cei neştiutori. Cine crede în ele săvârşeşte un păcat, căci prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc şi se canonisesc ca şi vrăjitoria”.