Una din cele mai frumoase pagini ale Noului Testament este ceea ce se numeste „Predica de Munte”, adica o suita de invataturi pe care Mantuitorul Hristos le-a rostit in auzul ucenicilor Sai, dar si in acela al multimilor care venisera sa-L asculte, undeva, pe o inaltime de unde putea fi mai bine vazut si ascultat. Si pentru ca in fruntea acestor invataturi se afla Cele Noua Fericiri – pe care le cunoasteti din fiecare Liturghie -, inaltimea aceea mai poarta si numele de „Muntele Fericirii”.
Prima grija mentionata aici este preocuparea excesiva a omului de a strange cat mai multi bani si de a-i pastra exclusiv pentru sine. Nu puteti sa slujiti la doi domni: lui Dumnezeu si lui Mamona, acesta din urma fiind zeul banului, al avaritiei, al egoismului, al posesiunilor materiale. Asadar, nu bogatia in sine e rea (printre prietenii Mantuitorului s’au numarat si oameni bogati), dar ea e primejdioasa prin aceea ca poate deveni un viciu. In acest caz, nu omul stapaneste banul, ci banul il stapaneste pe om, asa cum se intampla, de pilda, cu alcoolul, cu fumatul sau, mai nou, cu consumul de droguri. Dumnezeu e bogat, dar e generos. Iov era un om foarte bogat, dar I s’a asemanat lui Dumnezeu tocmai prin aceea ca era si foarte generos: din avutia lui ii ajuta pe toti nevoiasii, fapt de care s’a tinut seama cand, dupa incercarile la care fusese supus, si-a redobandit averile.
A doua grija este aceea pentru hrana si imbracaminte. Inainte insa de a trece la talcuire, consider necesar sa umblam din nou la cuvinte, deoarece o buna talcuire a Sfintei Scripturi presupune si o traducere cat mai corecta. In cele mai multe editii romanesti ale Noului Testament se spune: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca si ce veti bea. sau cu ce va veti imbraca. Aceasta expresie e mostenita din vremea cand limba romana inca nu cunostea diferentierile si nuantele de acum. Daca am urma aceasta porunca in litera ei, ar insemna, pur si simplu, sa nu muncim, sa nu facem nimic pentru noi insine si sa asteptam ca totul sa ne vina pe de-a gata, cu atat mai mult cu cat ni se dau ca exemple pasarile cerului si crinii campului! Aceasta insa ar fi in contradictie cu numeroasele locuri din Sfanta Scriptura in care ni se spune ca omul trebuie sa lucreze, adica sa produca, atat pentru el, cat si pentru obstea din care face parte. Munca si capacitatea omului de a munci sunt un dar al lui Dumnezeu. Stim, de asemenea, ca Dreptul Iosif era dulgher de meserie si ca muncea pentru intretinerea casei. Ucenicii lui Iisus, cei mai multi, aveau meseria de pescari si au exercitat-o nu numai inainte de chemarea la apostolat, dar si dupa Invierea Domnului.
Apostolatul insusi, adica propovaduirea Evangheliei printre neamuri, era o indeletnicire profesionala pentru care ucenicii Domnului fusesera anume pregatiti si din care aveau dreptul sa se intretina. Trimitandu-i in misiune, Domnul le-a poruncit sa nu-si ia bani sau hrana asupra-le, caci vrednic este lucratorul de plata sa. Sfantul Apostol Pavel, desi nu tagaduia dreptul confratilor sai de a face la fel, prefera sa procedeze altfel; el, intelectualul prin definitie, instruit in cele mai inalte scoli rabinice, cunostea (probabil de la parintii sai din Tars) meseria facerii de corturi si o practica spre a se intretine, fie impreuna cu colaboratorul sau Barnaba, fie cu sotii Acvila si Priscila.
Asadar, nici pe departe nu ni se interzice „sa ne ingrijim” de trebuintele noastre firesti. In realitate, verbul nu este „a te ingriji”, ci a purta grija, cu sinonimul a te ingrijora. „A te ingriji” exprima o activitate, pe cand a te ingrijora anunta o stare de spirit care consta in neliniste, framantare, tulburare, preocupare presanta, povara, stres.
Am cunoscut intr’o familie un barbat care, desi avea in camara alimente pentru cel putin patru-cinci luni de zile, in permanenta era framantat, chinuit, terorizat de gandul ca acestea se vor ispravi, ca el si sotia sa vor muri de foame. O asemenea stare de spirit poate duce de-a dreptul la neurastenie (ceea ce, de altfel, s’a si intamplat cu amicul meu). Asadar, textul corect al pericopei noastre este: Nu purtati grija pentru viata voastra ce veti manca si ce veti bea. (.) Iar de imbracaminte de ce purtati grija? (.) Asadar, nu va ingrijorati spunand: Ce vom manca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom imbraca? Avertismentul are si o motivatie cat se poate de clara: ca stie Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de toate acestea. Iar exemplul extrem cu pasarile cerului si crinii campului este tocmai argumentul ca daca Dumnezeu are grija de niste vietuitoare care primesc totul pe de-a gata, cu atat mai mult Se va ingriji de oameni, care au la indemana priceperea si munca.
Dupa introducere, avertisment si argument, pericopa se incununeaza cu o splendida concluzie: Cautati mai intai Împărăția lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga. E cat se poate de limpede ca raportul dintre spirit si materie nu este acela de excludere a spiritului sau a materiei, ci de prioritatea spiritului asupra materiei. Ele co-exista in aceeasi fiinta umana, dar intaietatea o are spiritul si spiritualitatea.
In acest sens, un exemplu graitor il avem tot in Noul Testament. Iisus se afla, ca oaspete, in casa surorilor prietenului sau Lazar, Marta si Maria. In timp ce Marta se da de ceasul mortii sa pregateasca un ospat pe masura Oaspetelui (la care ospat, probabil, vor mai fi si altii), Maria se asaza la picioarele lui Iisus si-I soarbe, cu nesat, cuvintele. In mod normal, cele doua surori trudeau impreuna la pregatirea unui astfel de eveniment, si asa se explica de ce Marta, inglodata in treburi si oarecum nervoasa, ii reproseaza Mariei ca a lasat-o singura si-I cere lui Iisus sa i-o trimita in ajutor. Domnul insa, fara s’o dispretuiasca pe Marta, o lauda pe Maria ca pe una ce si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua. Suntem insa indrituiti sa credem ca dupa aceea, la masa, Iisus i-a multumit Martei pentru bucatele gustoase si a laudat-o ca pe orice gospodina care si-a onorat oficiul de gazda. Concluzia noastra este aceea ca cele doua surori nu trebuie privite antagonic, ci complementar in ierarhia valorilor: partea cea buna, aceea a spiritului, e prioritara fata de aceea a materiei, pe care insa nu o exclude. (.) Nu te ingrijora, deci, pentru cele de trebuinta vietii tale, dar ingrijeste-te de ele cu gandul si rugaciunea la Dumnezeu, asa cum face taranul cand infige plugul in tarina pentru prima brazda.
Cauta mai intai imparatia lui Dumnezeu, care a si venit prin Liturghie si va veni deplina pe norii cerului, dar si dreptatea Lui, care nu e altceva decat bunatatea de a-L fi trimis la noi pe Fiul Sau, Iisus Hristos, pentru ca tot prin El sa ni-L trimita pe Duhul Sau Cel Sfant.
IPS Bartolomeu Anania