-Părinte, nu pot să mai scot o vorbă în casă, pentru că soția comandă tot!
Și întreb:
– Comandă bine? Și-mi zice:
– Da!
– Atunci, taci și ascultă!
Dacă aruncăm o privire în societatea contemporană, ce găsim?
Mame singure, care își cresc unul, doi sau chiar trei, patru copii. Îi duc la școală, fac serviciu, plătesc o întreținere, fac toate ale casei plus orele de serviciu. Și, spre rușinea mea, care nu am o muncă grea, îmi spun:
– Părinte, să știți că îmi iau și patru ore suplimentare ca să-mi ajungă banii.
Ei, ce poți să-i mai reproșezi unei asemenea femei?
Stăm de vorbă cu un erou, cu un martir!
Tocmai de aici ar trebui, câteodată, și bărbații să învețe. Pentru că bărbații au și acest talent prin virtutea bărbăției: bărbatul vine de la serviciu și trebuie servit, trebuie așteptat, trebuie spusă o vorbă bună, pusă masa. Dar, gândește-te că și cel care îți pune masa este la fel de obosit, tot după o zi de muncă. Și atunci, dacă nu apare compensația, dragostea, respectul, prețuirea, apar problemele.
I-am spus unui bărbat care nu se înțelegea cu soția:
– Părinte, îmi dați o soluție ca să îmi restabilesc liniștea în casă?
– Orice gest face soția să îi spui mulțumesc, îi vorbești cu drag și cu respect! Pentru că, la un moment dat, femeia devine pragmatică, se simte folosită: „Sunt pe post de servitoare? Sunt pe post de sclavă, de menajeră?” Trebuie să apară echilibrul acela prin care să se compenseze munca administrativă cu sentimentele sufletești. Și atunci o face și mai cu dragoste, și mai cu râvnă!
Ăsta este adevărul: trăim epoca matriarhatului, nu-i o rușine!
Dacă v-ați uitat în societate, vedem familia monparentală, unde femeia are copilul ei, soțul i-a plecat demult, cine știe în ce povești de dor și în ce povești de taină umblă el, iar ea, totuși, ține familia, este gospodină, se urcă în mașină, își face piața, duce copilul la școală, la antrenament, la înot, la tot ce fac femeile pentru copiii lor. Plus că ține și serviciul și gospodăria, așa, la ceas!