-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:08
No menu items!

Descinderi la un azil clandestin unde zeci de bătrâni erau ţinuţi în condiţii inumane. Polițiștii au descoperit încă un azil ilegal UPDATE

spot_img

perchezitii

  • UPDATE

Poliţia Prahova a întocmit dosare penale pe numele celor doi administratori ai firmei care deţine căminul de bătrâni de la Păuleşti, aceștia fiind cercetaţi penal pentru lipsire de libertate, în condiţiile în care există indicii că unii bătrâini erau ţinuţi acolo împotriva voinţei lor.

Potrivit anchetatorilor, în funcţie de concluziile medicului legist care îi va examina pe bătrânii din cămin, este posibil ca cercetările să fie extinse şi pentru alte infracţiuni.

  • UPDATE

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a precizat miercuri că poliţiştii au identificat şi un al doilea centru ilegal în care erau ţinuţi bătrâni, la Ploieşti, urmând să fie făcute verificări şi în acest caz, pentru a se stabili cine administrează spaţiul.

Potrivit Ralucăi Brezeanu, în acest centru au fost găsite trei persoane.

Surse judiciare susțin că primele verificări arată că acest centru ar fi administrat de aceeaşi firmă care deţine şi azilul de la Păuleşti şi că este posibil ca administratorii acestei societăţi să deţină şi alte spaţii în care să fie ţinuţi bătrâni.

  • UPDATE

Comisarul Alexandru Cârdei de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Prahova, care participă la descinderile făcute la azilul din Păuleşti, a declarat, miercuri, că bătrânii erau ţinuţi în condiţii „de neimaginat”, iar mirosul de acolo era insuportabil.

Potrivit lui Cârdei, în căminul din Păuleşti au fost descoperite numeroase nereguli, de la mâncare fără etichete, până la găini vii ţinute într-o cadă de baie, mucegai pe jos, muşte moarte şi uscate rămase pe firele electrice şi în încăperea în care se gătea.

Comisarul a precizat că, de asemenea, nu există un reţetar pentru prepararea hranei pentru bătrânii bolnavi, niciunul dintre angajaţii care se ocupă de preparea hranei nu are carnet de sănătate, iar în cămin au fost găsite 20 de kilograme de carne care nu are elemente de identificare, astfel că nu se poate şti de unde provine sau dacă este expirată.

Întrebat dacă ştie care sunt sumele pe care le plăteau bătrânii pentru a fi ţinuţi în acest azil, el a spus că, din discuţiile pe care le-a avut cu poliţiştii, a înţeles că tariful lunar era de 1.000 de lei de persoană.

La rândul lui, șeful Poliţiei Judeţului Prahova, comisar Viorel Dosaru, a declarat că polițiștii au început verificările în acest caz după ce a primit imagini care arată condiţiile în care bătrânii erau ţinuţi în azilul ilegal din comuna Păuleşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, la acţiunea de la Păuleşti participă ofiţeri de la Brigada de Crimă Organizată,  reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, inspectori de la Protecţia Consumatorului, dar şi un medic legist.

Primele date ale anchetatorilor arată că unii dintre bătrâni ar fi fost ţinuţi acolo împotriva voinţei lor.

Polițiști coordonați de procurori au descins, miercuri dimineaţă, la un azil de bătrâni din Păuleşti (Prahova) care funcţiona ilegal şi unde aproximativ 30 de vârstnici erau ţinuţi în condiţii inumane.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că 31 de bătrâni au fost preluaţi de ambulanţe, miercuri dimineaţă, şi duşi la o unitate medicală, de la un azil care funcţiona ilegal într-o casă din localitatea Păuleşti. Potrivit lui Nicolae, toţi vârstincii sunt bolnavi cronici, majoritatea suferind accidente vasculare, mulţi dintre ei având pareze sau semipareze. De asemenea, o persoană din acel centru este nevăzătoare. „Sunt oameni care au nevoie de îngrijiri speciale”, a adăugat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.

În privința condiţiilor în care erau ţinuţi oamenii, Daniel Nicolae a conchis: „Mizerie. Erau unii peste alţii, câte doi-trei în pat, fără lenjerie curată, fără pamperşi schimbaţi, mirosea a urină şi fecale. Unii dintre ei erau deshidrataţi”.

Potrivit acestuia, oamenii nu beneficiau de asistenţă medicală, iar tratamentele nu le erau administrate.

R.D.