-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:00
No menu items!

Descinderi la Hotelul Marriott din Capitală, într-un dosar de evaziune

spot_img

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și polițiști de investigare a criminalității economice au făcut, joi, percheziții la sediul Hotelului Marriott din Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 7,5 milioane de lei.

Cele două firme investigate de procurori sunt cele care dețin hotelul Marriott. „Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împreună cu polițiști din cadrul IGPR — Direcția de Investigare a Criminalității Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi, în baza autorizației emise de Tribunalul București, percheziții la sediile sociale al SC S. SRL și SC S.C.H.G. SRL, situate în incinta hotelului Marriott din municipiul București, în vederea ridicării de documente financiar contabile și înscrisuri necesare soluționării unei cauze penale în care sunt vizate infracțiuni de evaziune fiscală”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Procurorii susțin că, în perioada 2008 – 2015, în documentele contabile ale SC S.C.H.G. SRL, au fost înregistrate cheltuieli cu dobânzi și pierderi din diferențe de curs valutar, în baza unui contract de împrumut încheiat cu SC S. SRL, cu justificarea falsă că acest contract este garantat de statul român, fapt care a condus la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 7.581.113 lei (echivalentul a aproximativ 1.685.000 euro).

În dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale față de 3 suspecți, împotriva cărora s-a dispus efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată.

La acțiune au participat 12 ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Andrei Tudor