Unitatea de poliție judiciară din Valencia (Spania) a Guardia Civil a făcut marți opt percheziții în Valencia, în timpul cărora au fost confiscate 14 vehicule, printre care un Rolls Royce, câteva Mercedes-uri și Audi-uri, în cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) privind frauda cu TVA în vânzările de mașini de lux, se arată într-un comunicat al Parchetului European. Descinderile EPPO au avut loc chiar cu o zi înaintea ședinței comune a Guvernelor României și Spaniei, care are loc, miercuri, în Valencia, la Castellón de la Plana.
Potrivit comunicatului, EPPO investighează o posibilă fraudă în materie de TVA cu pierderi estimate la bugetul UE și la bugetele naționale de peste 12 milioane de euro, în cooperare cu Agenția de stat spaniolă pentru administrație fiscală.
Se presupune că suspecții au înființat o organizație infracțională pentru achiziționarea și vânzarea de vehicule de lux la mâna a doua, între societăți situate în diferite state membre, în scopul de a se sustrage de la plata TVA.
Anchetatorii arată că investigația a fost începută la sfârșitul anului 2021 și vizează trei infracțiuni legate de fraudă la TVA, care ar fi fost comise între 2019 și 2021.
Raluca Dan