-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:23
No menu items!

Descentralizarea lui Liviu Dragnea îi face pe șefii consiliilor județene adevărați moșieri

spot_img

Ministerul Dezvoltării Regionale pune pe masa Guvernului Strategia generală de descentralizare 2015-2016

Dragnea_minister 

Palatele copiilor la nivelul județelor, cluburile sportive școlare, centrele și laboratoarele medicale, protecţia mediului, unităţile sportive, clădiri din patrimoniul Ministerului Agriculturii şi emiterea brevetelor de turism vor intra sub controlul autorităților locale, odată cu aprobarea strategiei generale de descentralizare 2015-2016.

Deşi Metrorex și agențiile de ocupare a forței de muncă erau prevăzute în planul descentralizării, conform noii strategii, acestea vor rămâne la Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Muncii.

Șefii de consilii județene vor administra mai multe instituții de la ministere odată cu aprobarea strategiei generale de descentralizare 2015-2016. Odată cu aprobarea strategiei, autoritățile locale vor prelua controlul mai multor instituțiile în domeniile agricultură, cultură, turism, mediu, sănătate, educație, tineret și sport. Potrivit strategiei întocmite de specialiștii din Ministerul Dezvoltării, de la Ministerul Agriculturii vor intra în administrarea autorităților locale direcțiile pentru agricultură judeţene, oficiile de studii pedologice şi agrochimice și filialele regionale aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Consiliile județene vor controla și casele agronomului, o instituție cu un patrimoniu de milioane de euro.

La Ministerul Tineretului și Sportului, direcţiile judeţene pentru sport și tineret, centrele de agrement, casele de cultură ale studenților, cluburile sportive, precum și a bazelor sportive la nivelul unității administrativ-teritoriale pe raza cărora se află vor intra sub controlul autorităților locale.

De la Ministerul Culturii, ca urmare a procesului de descentralizare, autoritățile locale vor controla competențele exercitate de direcțiile județene pentru cultură și patrimoniul național, respectiv a Municipiului București.

La Autoritatea Națională pentru Tirism, strategia vizează transferul competențelor autorităților locale legate de emiterea brevetului de turism, avizarea şi clasificarea în turism.

Ministerul Mediului rămâne fără agenţiile judeţene pentru protecţia mediului și a municipiului București, precum și autorizarea lucrărilor de întreţinere şi ecologizare a plajelor turistice

De asemenea, la Ministerul Sănătății vor fi schimbări odată au aprobarea strategiei de descentralizare. Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, laboratoarele, finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele judeţene de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale, policlinicile cu plată, finanţate integral din venituri proprii vor fi administrate de consiliile județene. „Programele naţionale de sănătate vor fi elaborate în continuare de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, derularea acestora urmând a se realiza de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, conform anexei din strategia generală de descentralizare.

La Ministerul Educației procesul de descentralizare va însemna controlul consillilor județene asupra palatele copiilor, cluburilor copiilor și cluburilor sportive școlare la nivelul unității administrativ-teritoriale pe raza cărora se află.

Ștefan Etveș