-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:22
No menu items!

Deputaţii urmează să se pronunţe vineri asupra cererii de arestare a lui Gheorghe Coman UPDATE

spot_img

Gheorghe Coman 1_SZ

  • UPDATE

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care urmează să se decidă asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman a început, cu o întârziere de o jumătate de oră, din cauza absenţei unei părţi a parlamentarilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat în plen, după jumătate de oră de la momentul în care era programată şedinţa, că se aşteaptă prezenţa mai multor parlamentari. Zgonea a salutat prezenţa în sală a unor reprezentanţi din toate grupurile parlamentare, precum a unor miniştri liberali.

Zgonea a susţinut că pe listele de prezenţă au semnat 226 de deputaţi. Pentru ca şedinţă să poată avea loc, cvorumul necesar era de 204 parlamentari.

Deputații urmează să se reunească, vineri, pentru a se pronunţa prin vot asupra cererii procurorilor de încuviinţare a arestării preventive a lui Gheorghe Coman, după ce Comisia juridică a avizat favorabil, luni, solicitarea în acest sens.

Cererea ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului General de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman, formulată în dosarul instrumentat de DNA pe numele acestuia, urmează să fie dezbătută în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, programată să înceapă la ora 12.00.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, luni, solicitarea de arestare preventivă a deputatului Gheorghe Coman, cu 13 voturi „pentru” şi o abţinere.

R.D.