4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:02
No menu items!

Deputatul PSD Eugen Bejinariu nu va fi urmărit penal de DNA în dosarul „Microsoft”, prin decizia parlamentarilor

spot_img

Deputatul PSD Eugen Bejinariu nu va putea fi urmărit penal de procurorii DNA, în urma deciziei adoptate, marți, de colegii săi parlamentari.

Cererea DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, a fost respinsă, marți, de Camera Deputaților, cu 88 voturi în favoarea cererii, 183 împotrivă și 2 abțineri.

Pe 22 noiembrie 2016, Ministerul Public solicita Camerei Deputaţilor să „formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Bejinariu Eugen, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.

După mai multe tentative de introducere a solicitării la votul din plen, acest lucru s-a întâmplat abia după şase luni de la primirea documentelor de la DNA. Comisia juridică a dat în urmă cu două săptămâni un raport de respingere acestei solicitări.

Deputatul este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada 2003-2004, când era secretar general al Guvernului.

Potrivit procurorilor, prin acțiunile sale, Bejinariu a cauzat statului un prejudiciu de 66.965.343 USD, dar a și creat un folos necuvenit firmei Fujitsu Siemens:

– a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 și nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice
– a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat
– a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică.