-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:56
No menu items!

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, în vizorul DNA UPDATE

spot_img

radulescu catalin

  • UPDATE
Procurorii DNA verifică, luni dimineaţă, documentele privind licitaţiile pe care firma Concordia Con Strade SRL Piteşti, administrată până în 2012 de deputatul Cătălin Rădulescu, le-a încheiat cu Compania Națională de Autorstrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) şi cu mai mulţi primari din judeţul Argeş.
Două dintre firmele care au legătură cu Rădulescu sunt asociaţii de vânătoare prezidate de politician şi care deţin domenii de vânătoare.
Sunt vizate documente care au legătură cu licitaţii publice pentru asfaltări, susţin procurorii atincorupţie care-l cercetează pe deputat pentru şantaj.
De altfel, mai mulți primari din PSD Argeș au cerut, încă din 2009, excluderea din partid a lui Cătălin Rădulescu, pe motiv că au fost presaţi să încheie contracte cu firma acestuia de construcții, fiind apoi înşelaţi. Edilii susţineau că firma lui Rădulescu câştigă contractele cu primăriile, oferind şi preţuri foarte mici, dar nu poate susţine lucrările care fie nu sunt finalizate, fie sunt de o calitate foarte proastă.
Face presiuni asupra noastră. La cine a ţinut, a ţinut. Cu mine are un litigiu. A licitat 14 miliarde de lei vechi pentru o lucrare şi a primit de la mine 9 miliarde, dar trebuia să am lucrarea executată conform standardelor, nu să mai fie bună după un an. Eu am stipulat în contract 2% întârziere pe zi, aşa că mai trebuie să-mi dea şi bani înapoi. Dacă cineva îl va susţine în partid, cred că este o treabă deplasată. Cred că cei care s-au plimbat pe la toate partidele n-ar trebui agreaţi. Eu cer excluderea, ce s-o mai lungim!„, susţinea în 2009, primarul comunei Albota, Ion Dumitru.
Tot în 2009, deputatul Rădulescu a trimis o scrisoare pentru susţinerea lui Constantin Nicolescu în funcţia de prefect, scrisoare în care spunea că este prieten cu  Adriean Videanu, Liviu Dragnea, Radu Berceanu şi chiar Vasile Blaga.

Potrivit presei locale, Rădulescu a fost cercetat pentru viol şi perversiuni sexuale, după ce a fost reclamat de o fostă angajată, iar sora acestuia, creatoarea de modă, Mirela Rădulescu, a fost reţinută pentru trafic de droguri. Femeia a susţinut ulterior că folosea cei 700 de mililitri de ketamină, găsiți asupra sa de anchetatori, pentru consum propriu.

  • UPDATE

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu are, potrivit declaraţiei sale de avere, nouă terenuri de peste 160.000 de metri pătraţi, precum şi acţiuni la şapte firme.

Potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2013, deputatul PSD are nouă terenuri.

Astfel, el are trei terenuri extravilane în comuna argeşeană Albota – o cotă parte de 50% dintr-un teren de 97.500 de metri pătraţi, o cotă parte de 50% dintr-un teren de 19.570 de metri pătraţi şi o cotă parte de 50% dintr-un teren de 7.000 de metri pătraţi, toate cele trei terenuri fiind cumpărate în 2007.

De asemenea, deputatul Cătălin Rădulescu mai are trei terenuri intravilane la Piteşti – o cotă parte de 50% dintr-un teren de 15.000 de metri pătraţi, o cotă parte dintr-un teren de 350 de metri pătraţi şi 50% dintr-un teren în suprafaţă de 3.713 metri pătraţi, toate cele trei terenuri fiind dobândite în anul 2008, prin reconstituirea dreptului de proprietate conform legii.

Rădulescu mai deţine şi o cotă parte dintr-un teren extravilan în suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi la Snagov (Ilfov), dobândit în 2005 tot prin reconstituirea dreptului de proprietate conform legii.

Conform declaraţiei sale de avere, parlamentarul mai deține şi o suprafaţă de pădure de 4.916,67 de metri pătraţi la Babana (Argeş) şi o suprafaţă de pădure de 20.555 metri pătraţi la Poiana lacului (Argeş), cele două terenuri fiind dobândite în 2005 şi 2008 prin moştenire, respectiv prin decizie a instanţei.

În declaraţia de avere Cătălin Rădulescu mai menţionează că a acordat un împrumut de 16.535 de lei firmei SC Concordia Con.Strade.

Totodată, el are două credite contractate de către SC Concordia Con.Strade în 2010 şi 2012, unul dintre ele fiind achitat, iar celălalt, în valoare de 900.000 de lei, fiind scadent în acest an, pentru aceste împrumuturi el având ipotecă pe un teren de peste 18.6000 de metri pătraţi din localitatea Albota şi pe un apartament în Piteşti.

Potrivit aceleiași declaraţii de avere, Cătălin Rădulescu a avut venituri de 1.566 de lei din indemnizaţia de deputat, 1.677 de lei ca director general la SC Concordia Con.Strade SRL Piteşti (funcţie deţinută până în 2012), iar soţia sa a încasat 5.498 de lei ca director executiv la SC R.Consulting 2004 SRL Piteşti. Tot soţia sa a încasat 854 de lei ca psiholog la SC Concordia Con.Strade.

Rădulescu a mai notat în declaraţia de avere o indemnizaţie de 22.908 lei primită de la Casa Judeţeană de Pensii Argeş în baza Legii 341./2004 privind „recunoştinţa faţă de eroii din Revoluţia din 1989”. De altfel, potrivit CV-ului său postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Rădulescu este „luptător cu merite deosebite în Revoluţia din 1989”.

Potrivit declaraţiei de interese din iunie 2013, Rădulescu este asociat la SC Concordia Con.Strade SRL, având 73.500 de părţi sociale în valoare de 735.000 de lei. El a fost director general al acestei companii, obţinând, în 2011, un beneficiu de 11.677 de lei.

De asemenea, deţine 10 părţi sociale, de 100 de lei, ca asociat la SC Lion Turism & Construct SRL, 4 părţi sociale, de 40 de lei, ca asociat la SC Forest Ferma SRL, 20 de părţi sociale, de 200 de lei, ca asociat la SC Lion Worker Dezvoltare şi Construcţii SRL.

Cătălin Rădulescu mai deţine 20 de părţi sociale, de 200 de lei, ca asociat la SC Prosperity investment&Development SRL, 20 de părţi sociale, de 200 de lei, ca asociat la SC Sunshine Real Estate SRL, 4 părţi sociale, de 40 de lei, ca asociat la SC Odiseea Turism & Construct SRL. În plus, este membru fondator, deţinând capital de 300 şi 400 de lei, la Asociaţiile de vânătoare şi pescuit Wild Forest, unde este vicepreşedinte, şi, respectiv, Anaconda Hunter’s, unde este preşedinte.

Mai mult, deputatul PSD este preşedinte executiv la PSD Diaspora şi vicepreşedinte la PSD Piteşti.

Anexa la declaraţia de interese a deputatului arată că SC Concordia Con.Strade SRL a obţinut un contract cu Primăria Mioveni prin licitaţie privind modernizarea străzilor din acest oraş, în valoare de 1.328.703,35 lei fără TVA, în aprilie 2011. În plus, în mai 2011, aceeaşi firmă a obţinut prin licitaţie un contract pentru modernizarea trotuarelor şi parcajelor din Mioveni în valoare de 977.576 lei fără TVA.

În martie 2012, aceeaşi firmă a obţinut prin licitaţie de la Primăria comunei Budeşti din Vâlcea un contract de asfaltare de drumuri în valoare de 883.480 lei fără TVA. Tot în 2012, firma a obţinut prin licitaţie de la Primăria comunei Bogaţi din Argeş un contract pentru modernizarea unui drum comunal, în valoare de 996.821,19 lei fără TVA.

Firma a obţinut în 2011 prin licitaţie ca „lideri de asociere 35%” de la CNADNR un contract de consolidare sistem rutier, reconstrucţie pod, consolidări maluri, refacere podeţe, DN2A, în valoare de 17.073.360 lei fără TVA.

În 2012 firma a obţinut prin licitaţie ca „asociat 33%” de la CNADNR un contract de refacere corp drum, refacere terasamente şi consolidare poduri, refacere podeţe DN2A, în valoare de 17.767.714, 51 lei fără TVA, iar în iunie 2012 compania a obţinut prin licitaţie, ca „asociat 47%” de la Primăria sector 5 Bucureşti un contract de proiectare şi execuţie lucrări de reabilitare sistem rutier pentru şase străzi în valoare de 5.232.937,89 lei fără TVA.

La finele anului 2012 compania a obţinut prin licitaţie de la Primăria comunei Bogaţi din Argeş un contract de asfaltare a DC 97A, în valoare de 798.095,28 lei fără TVA. În martie 2013, compania a obţinut prin licitaţie, ca „lider de asociere 50%”, un contract pentru asfaltarea DC 92 din comuna Coteana, judeţul Olt, în valoare de 6.698,883,66 de lei fără TVA.

  • UPDATE

Deputatul PSD de Argeș Cătălin Rădulescu a infirmat, luni dimineață, la Antena 3, că ar fi audiat de procurorii DNA sau că la domiciliul său ar avea loc percheziții.

Potrivit lui Rădulescu, anchetatorii ar fi descins la un punct de lucru al societății pe care o controlează.

Totul vine din partea unor colegi ai mei care vroiau să fie competitori. (…)Chiar nu-mi fac niciun fel de probleme. (…)Este un control la o companie. Nu văd nimic grav în asta. (…)E dreptul instituţiilor de stat, când primesc sesizări, să cerceteze. Nu ne putem opune unor cercetări.

Cătălin Rădulescu

deputat PSD

Surse judiciare au precizat pentru Sursa Zilei că deputatul ar fi suspectat de șantajarea unor oameni de afaceri pe care ar fi încercat să-i determine să încheie contracte cu firma sa.

Deputatul PSD de Argeș Cătălin Rădulescu este audiat la sediul DNA Pitești într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți primari din județ. Potrivit Antena 3, procurorii, însoțiți de polițiști și jandarmi, se află la domiciliul parlamentarului.

Procurorii DNA vor să-l ridice pe deputat pentru audieri.

Potrivit legii, un deputat are imunitate şi nu poate fi percheziţionat, reţinut sau arestat fără acordul Parlamentului. Doar în caz de flagrant aleşii pot fi ridicaţi.

Maia Constantin