6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:02
No menu items!

Deputatul Gheorghe Coman – un an de închisoare. Denunțul făcut la DNA nu l-a ajutat

spot_img

Gheorghe Coman 1_SZ

Deputatul Gheorghe Coman a fost condamnat definitiv, luni, de magistrații Curții Supreme, la un an de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău.

Completul de cinci judecător a respins atât apelul formulat de procurorii DNA, cât şi pe cel al lui Gheorghe Coman şi a decis astfel menţinerea pedepsei de un an de închisoare cu executare, stabilită de prima instanţă. În plus, judecătorii au scăzut din condamnarea lui Coman perioada în care acesta a stat în arest preventiv, respectiv din 7 ianuarie până în prezent.

Avocatul deputatului Gheorghe Coman a arătat, în faţa instanţei, că acesta a făcut recent un denunţ la DNA, fără a menţiona cu privire la cine. În acest context, avocatul a cerut instanţei să dispună o pedeapsă mai uşoară faţă de cea primită de Coman la instanţa de fond. După deliberări, instanţa a respins însă admiterea acestei probe. Cu atât mai mult cu cât procurorul de ședință a cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru deputat.

Apărătorul a mai arătat că, în opinia sa, Gheorghe Coman ar trebui să beneficieze, potrivit noilor coduri, de o micşorare a pedepsei şi de suspendarea executării acesteia.

În ultimul cuvânt, Gheorghe Coman le-a spus judecătorilor că are o situaţie familială dificilă, în contextul în care are trei credite bancare, pe care trebuie să le plătească. Coman a cerut să-i fie aplicată astfel pedeapsă cu suspendare, pentru a putea munci ca să-şi plătească aceste credite şi a menţionat că Banca Transilvania a venit deja să-i ia casa.

Pe 30 ianuarie, un complet de trei judecători al Curții Supreme l-a condamnat pe deputatul Gheorghe Coman la un an de închisoare cu executare. Sentinţa a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători.

R.D.