2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:40
No menu items!

Deputatul Gheorghe Coman își studiază dosarul înainte de arestare

spot_img

coman

Deputaţii din Comisia juridică au decis, vineri, să îl invite luni pe deputatul Gheorghe Coman la audieri, în urma solicitării ministrului justiţiei de încuviinţare a arestării sale preventive. Până atunci, parlamentarii din comisie urmând să studieze dosarul până atunci. De asemenea, potrivit președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, Coman poate studia dosarul, alături de avocatul său.

Atribuţiile noastre constituţionale sunt următoarele: Biroul Permanent convoacă Comisia juridică, pentru mâine (vineri – n.r.) la ora 10.00, pentru a lua act de dosarul trimis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, termenul de prezentare a raportului este până luni, are trei zile, în aceste trei zile trebuie îndeplinite condiţiile constituţionale, adică domnul deputat Coman şi avocatul pe care îl are sunt obligaţi să studieze dosarul, să-şi prezinte argumentele în faţa Comisiei juridice, votul se face secret, urmând ca raportul să fie prezentat Biroului Permanent. Am convocat un Birou Permanent al Camerei Deputaţilor pe 23 decembrie, luni, ora 11.00, urmând ca acest Birou Permanent (…) să convocăm plenul Camerei Deputaţilor, pe 27 decembrie, la ora 12

Valeriu Zgonea
președintele Camerei Deputaților

Zgonea și-a exprimat speranța că deputatul Coman va avea „onorabilitatea” să-și dea demisia din calitatea de deputat.

Eu am speranţa că domnul deputat Coman (…) va avea decenţa şi, dacă vreţi, onorabilitatatea să-şi dea demisia din Parlamentul României, ca să nu punem Parlamentul României într-o situaţie delicată. În rest, justiţia îşi face datoria, toţi suntem egali în faţa justiţiei

Valeriu Zgonea

Deputatul Gheorghe Coman a spus, joi seară, la plecarea de la sediul DNA Ploieşti, că este nevinovat şi că nu crede că parlamentarii vor da aviz pentru arestarea sa.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC. El a fost ales preşedinte PC Buzău săptămână trecută.

Valeriu Motoc