5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 8:55
No menu items!

Deputatul Florin Popescu și-a luat copie din dosarul de la Parchetul General

spot_img

Deputatul Florin Popescu s-a prezentat luni la sediul Parchetului General, unde procurorii i-au pus la dispoziție o copie a documentelor din dosarul în care este acuzat de conflict de interese

Florin_Popescu_SZ

Conform agerpres.ro, la ieșirea din Parchetul General, deputatul a precizat că va studia cu avocații săi probele de la dosar, urmând ca joi să se prezinte din nou în fața procurorilor, pentru a da o declarație.

Pe 24 aprilie 2013, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul în privința lui Florin Aurelian Popescu, fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, în prezent deputat, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese. ANI susținea că, în calitate de președinte al CJ Dâmbovița, Popescu a semnat un contract de proiectare și execuție lucrări, precum și șapte acte adiționale, încheiate între CJ Dâmbovița și SC Procor SA. Inspectorii de integritate spuneau în raportul lor că Florin Popescu a deținut calitatea de asociat la SC Procor SA, până în luna iunie 2008, iar beneficiul patrimonial obținut este de 1.003.509 lei (aproximativ 228.070 euro).

Florin Aurelian Popescu a fost președinte al CJ Dâmbovița în perioada 2008 — 2012 și a deținut în cadrul Procor SA calitatea de asociat (în perioada 17 iunie 1991 — 14 iunie 2008) și funcția de administrator, membru în Consiliul de Administrație (în perioada 28 iunie 1999 — 8 iulie 2003).

S.M.