6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:54
No menu items!

Deputatul Alin Trăşculescu, eliberat

spot_img

Deputatul Alin Trăşculescu, reţinut duminică de procurorii anticorupţie, a părăsit arestul Poliţiei Capitalei după ce ordonanţa de reţinere emisă pe numele său a expirat, primind interdicţie de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Deputatul PDL fusese reţinut de procurorii anticorupţie, deoarece era cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este cercetat și Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL.

Cererea ministrului Justiţiei referitoare la ridicarea imunităţii deputatului Alin Trăşculescu va fi introdusă cu prioritate pe ordinea de zi a Biroului Permanent de luni, al Camerei Deputaţilor, a anunţat, duminică, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.

Acesta a confirmat că a primit de la ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, informarea privind “măsura percheziţiei şi reţinerii deputatului Trăşculescu Alin-Silviu, într-un dosar penal instrumentat de procurorii anticorupţie”.

Trasculescu a pretins initial de la reprezentantul unei societati comerciale (denuntator in cauza) suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorata la 150.000 de euro. Banii au fost pretinsi cu ajutorul lui Marian Calota, care l-a constrans pe denuntator, prin amenintare, sa dea banii ceruti.

Pentru obtinerea banilor, sustin procurorii anticoruptie, deputatul a lasat sa se creada ca are influenta asupra reprezentantilor autoritatilor locale din judetul Vrancea, pentru a-i determina sa solicite realizarea unor obiective de investitii in cadrul Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) si asupra functionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDTR) cu atributii de verificare, avizare si aprobare in derularea procedurii specifice aceluiasi program, precum si asupra reprezentantilor unei societati comerciale, pentru a-i determina sa deruleze o relatie contractuala cu firma administrata de denuntator.

Calota a primit de la denuntator, sambata, suma de 50.000 de lei, pentru a fi remisa lui Trasculescu, la cererea acestuia, fiind prins in flagrant delict si ulterior retinut.

Sursa FOTO: adevarul.ro