1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:05
No menu items!

Deputat PNL trimis în judecată pentru intervenții la partid, în favoarea unui afacerist

spot_img

Deputatul PNL Mircea Roşca a fost trimis în judecată pentru că ar fi cerut de la un om de afaceri 20.000 de euro pentru a interveni la preşedintele PNL Azuga

Rosca Mircea

Afaceristul, care l-a și denunțat pe deputatul Mircea Roșca, avea nevoie ca firma lui să primească terenuri în Azuga, de aceea a apelat la președintele PNL, prin intermediul lui Roșca.

Mircea Roșca a fost arestat la domiciliu, dar odată cu finalizarea anchetei penale, el va fi judecat sub control judiciar. Sub aceeași măsură va fi judecat și celălalt inculpat din dosar, vărul deputatului Roșca, Mircea Rotilă.

DNA i-a pus sub acizare, în același dosar, pe Mihai Fâcă, fost administrator public al judeţului Prahova, în prezent secretar de stat în Ministerul Mediului, Adrian Semcu, fost vicepreşedinte al CJ Prahova, Cristina Gabriela Şerbănoiu, fost şef al Serviciului Achiziţii Publice şi Contracte din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Consiliului Judeţean Prahova, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

Dosarul va fi judecat de magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S.M.