0 C
București
luni, 18 noiembrie 2024 - 13:34
No menu items!

Deputaţii dezbat moţiunea „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar” UPDATE

spot_img

Dezbaterile pe marginea moţiunii simple iniţiată  de parlamentarii  PDL pe tema Educaţiei, intitulată „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”,  sunt în plină desfăşurare. Deputaţii  PDL cer demisia premierului şi a ministrului de resort, Ecaterina Andronescu .

Moţiunea simplă “Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar” în  atenţia Camerei Deputaţilor. Peste 181 de deputaţi s-au adunat pentru a dezbate moţiunea pe învăţământ, depusă de grupul parlamentar al PDL. În textul moţiunii sunt cuprinse o serie de măsuri a căror adoptare este solicitată de democrat-liberali, cu scopul de a redresa situaţia din domeniu.

Renunţarea la Bacalaureatul profesional pentru anul viitor, continuarea învăţământului profesional, renunţarea la mutarea clasei pregătitoare obligatorii de la şcoli la grădiniţe, depolitizarea sistemului educaţional sunt doar câteva dintre măsurile propuse de liderii PDL pentru refacerea sistemului din învăţământ. De asemenea, iniţiatorii democrat-liberali solicită ca ministrul Andronescu să-i retragă titlul de doctor premierului Ponta.

UPDATE: Deputaţii au respins moţiunea simplă depusă de grupul parlamentar al PDL – Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar – cu 153 de voturi împotrivă, 67 voturi prntru şi 10 abţineri. Democrat liberalii au cerut, printre altele, demisia premierului şi a ministrului Educţiei, Ecaterina Andronescu, pezentă la dezbateri.

A. M