2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:24
No menu items!

Departamentul pentru Energie: Gazprom ar putea continua politica de reducere a livrărilor de gaze către România

spot_img

Ambasadorul Rusiei a dat un mesaj echivoc înspre autoritățile de la București

gazprom

Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, nu a obținut un răspuns concret referitor la politica Gazprom de a reduce brusc livările de gaze către România, ca urmare a unei întâlniri cu Oleg Malginov, ambasadorul Federaţiei Ruse în România.

Discuția a avut loc marți, la sediul Departamentului pentru Energie, potrivit unui comunicat de presă. La întâlnire au participat și reprezentanţi ai Transgaz.

”Au existat în ultima perioadă mai multe intenţii anunţate de Dispeceratul Gazprom din Sofia de reducere a livrărilor de gaze naturale către România. Potrivit datelor centralizate de Transgaz, o singură astfel de intenţie s-a şi materializat într-o reducere efectivă a livrărilor. În urma întâlnirii, nu s-a confirmat faptul că situaţia nu va continua în acelaşi registru

comunicat al Departamentului pentru Energie

Primele incidente de acest gen au apărut la mijlocul lunii septembrie, când livrările de gaze din Federația Rusă către România au fost reduse vineri cu 5% față de ceea ce era planificat, fără ca partea română să fi primit vreo motivație.

România are cea mai mică dependență față de gazele din Rusia în comparație cu statele din regiune, estimată la 5-10% din consumul total anual.

Contextul regional este unul foarte complicat – Federația Rusă încearcă să folosească gazele ca armă politică în relația cu Ucraina și statele UE, odată cu apropierea iernii

”Mi-am exprimat speranţa că recentele concluzii ale discuţiilor purtate între Comisia Europeană – Ucraina şi Rusia vor fi respectate de toate părţile”, a declarat Nicolescu.

V.B.