-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:25
No menu items!

Denunțătorul primarului din Mioveni, șeful Poliției Locale Pitești, nu a mai venit la serviciu. A intrat în concediu de odihnă

spot_img

Valerică Nicolae, șeful Poliției Locale Pitești, cel care l-a denunțat pe primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, pentru mită, a intrat în concediu de odihnă. Purtătorul de cuvânt al instituției, Bogdan Aristănțoiu, spune că de la izbucnirea scandalului, denunțătorul nu a mai venit la sediul instituției piteștene și că și-a luat concediul legal.

Jurnaliștii au încercat să ia legătura cu denunţătorul primarului Ion Georgescu, dar Valerică Nicolae are telefonul închis. Este posibil însă ca telefonul lui să fie încă în posesia organelor de cercetare.

Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, a declarat în exclusivitate pentru Sursa Zilei, că de când a izbucnit scandalul, Poliția Locală Pitești a fost supusă unui tir negativ din partea opiniei publice. El susține că Valerică Nicolae a intrat în concediu și că din noaptea reținerii primarului din Mioveni, nu a mai fost văzut la sediu.

Mai exact, denunțătorul primarului și-a luat 32 de zile de concediu și s-ar fi retras la casa părintească din comuna Bârla. Șeful Poliției locale locuiește în Piteşti într-un apartament situat chiar în apropierea sediului DNA. 

Șeful Poliției Locale Pitești i-ar fi dat 10.000 de euro primarului din Mioveni, ca să-i angajeze fiica la spitalul din localitate. În prezent, conducerea Poliţiei Locale Piteşti este asigurată de adjunctul Ion Ciurescu.

C.B