-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:54
No menu items!

Denunț penal împotriva celor 7 magistrați din CSM care boicotează validarea șefei SIIJ

spot_img

Fostul deputat Ninel Peia a depus un denunţ penal pentru abuz în serviciu împotriva celor şapte magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii care au cerut amânarea validării șefei SIIJ, Adina Florea.

„Având în vedere că plenul CSM a fost valabil convocat de patru ori pentru validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, domnii respectiv au avut luări de poziţie publice şi nepublice prin care au avut ca scop direct obstrucţionarea funcţionării unei secţii foarte importante a Parchetului General, prin încălcarea legii 317/2004, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la articolul 279, alineat 1, noul Cod Penal, dar în condiţii de circumstanţe agravante”, a declarat fostul deputat.

El a mai menţionat că denunțul a fost depus la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, deoarece această secţie este abilitată să cerceteze magistraţii.

Cei șapte magistrați din CSM sunt Andrei Nicolae Solomon, procuror, vicepreşedinte al CSM, Andreea Anamaria Chiş, judecător, membru al CSM, Mihai Bălan, judecător, membru al CSM, Bogdan Mateescu, judecător, membru al CSM, Cristian Ban, procuror, membru CSM, Florin Deac, procuror, membru CSM şi Tatiana Toader, procuror, membru CSM.

E.Stan