3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:21
No menu items!

Denunțătorul Elenei Udrea, reținut de DNA

spot_img

Gheorghe Deaconeasa l-a mituti pe adjunctul directorului Gărzii Naționale de Mediu

Deaconeasa Gheorghe 

Omul care a denunțat rețeaua de corupție a Elenei Udrea, Gheorghe Deaconeasa, a fost reținut de procurorii DNA pentru dare de mită și cumpărare de influență. Alături de el, a fost reținut directorul general adjunt al Gărzii de Mediu, Marius Bărbulescu, pentru luare de mită și trafic de influență.

Potrivit procurorilor, în perioada 2009-2011, Gheorghe Deaconeasa, președinte al Fundației Guard Forest, fost șef al Ocolului Silvic Vâlcea, a încercat să obțină controlul asupra unei importante suprafețe de teren forestier situată pe raza județelor Vâlcea, Gorj și Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potențialului turistic al stațiunii Voineasa (județul Vâlcea), prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra – Obârșia Lotrului, precum și a obținerii custodiei și, mai apoi, a dreptului de administrare pentru sit-ul Natura 2000 Parâng prin intermediul fundației pe care o reprezintă. Interesul lui Deaconeasa a fost generat de faptul că în zona respectivă deținea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafețe de teren cu vegetație forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a Lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponențial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârșia Lotrului.

Administrator peste situl Natura 2000

În acest sens, pentru a-și atinge scopul, Gheorghe Deaconeasa i-a dat lui Marius Bărbulescu materiale de construcție și material lemnos, i-a oferit manoperă și a asigurat transportul acestora, în valoare de 50.228 lei. În schimbul acestor servicii și bunuri, Marius Bărbulescu, fost comisar general al Gărzii Naționale de Mediu (2009, 2011, 2012), fost director al Direcției Generale de Control a Biodiversității, Biosecurității și Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu (2010), a intervenit pe lângă funcționari ai Agenției de Protecție a Mediului Vâlcea și Agenției Regionale de Protecție a Mediului Craiova pentru ca Deaconeasa să obțină avizele de mediu necesare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement in stațiunea turistica Voineasa, Județul Vâlcea” și Planul Urbanistic Zonal Definitivat – comuna Voineasa. Totodată, Bărbulescu a intervenit și la funcționari din Ministerul Mediului și Pădurilor și celorlalte instituții și autorități publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea inculpatului Deaconeasa Gheorghe. De asemenea, a fost nevoie ca Bărbulescu să facă demersuri și pe lângă inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Vâlcea, care au verificat, în cursul lunii februarie 2010, personalul Ocolului Silvic Voineasa, caruia trebuia să îi aplice sancțiuni, după ce Deaconeasa a fost sprijinit pentru exploatarea forestieră în zona Obârșia Lotrului.

Potrivit procurorilor, Bărbulescu a luat mita și ca membru desemnat în comisia de atribuire a administrării sitului Natura 2000 Parâng, constituită la nivelul Ministerului Medului și Pădurilor. Astfel, fundația lui Deaconeasa a primit administrarea sitului Natura 2000 Parâng la data de 29 martie 2011.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în 18 decembrie 2014, la domiciliul lui Deaconeasa, procurorii au găsit patru cartușe proiectil unic calibru 12/70, 87 cartușe cu bile de cauciuc, 28 de cartușe cu încărcătură de gaze calibru 9 mm și șase tuburi cartușe trase calibru 10/22T. În urma verificărilor, a rezultat că Gheorghe Deaconeasa a fost autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale/neletale, drept care i-a fost suspendat la data de 14 februarie 2012, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un alt dosar instrumentat de către DNA Pitești.

Andrei Tudor