6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:04
No menu items!

Demnitate pentru foștii deținuți politici

spot_img

img-petitie-300x300

Publicația online Expres Magazin, a demarat o campanie pentru redarea redarea demnităţii foştilor deţinuţi politici, care „trebuie să fie o prioritate naţională”. Pentru aceasta, se impune adoptarea urgentă a legii reparatorii blocate în Parlament.

Foştii deţinuţi politici şi luptători anticomunişti continuă să fie umiliţi de statul român şi acum, la mai bine de două decenii după căderea regimului dictatorial căruia i s-au opus şi din cauza căruia au suferit. Statul nu a oferit nimic, nicio măsură reparatorie pentru cei care au plătit cu ani grei de temniţă pentru „vina” de a avea demnitate şi credinţă. Foştii deţinuţi politici sunt oamenii care au luptat cu toate mijloacele, mergând până la sacrificiu, pentru libertate şi împotriva unui regim criminal pentru poporul român.

În cadrul acestei campanii, Expres Magazin cere cere aprobarea Proiectului de lege 244/2011 (Legea deţinuţilor politici), votat de Senat şi blocat în Camera Deputaţilor.

În opinia jurnaliștilor de la Expres Magazin, se impune o lege pentru foştii deţinuţi politici pentru că aceștia au fost torturaţi în temniţele comuniste şi aşteaptă de 24 de ani ca statul să-i vadă, să-i audă şi să-i respecte. În plus, condamnările au însumat sute de ani de temniţă grea pentru singura “vină” de a-şi fi iubit ţară.

În prezent mai trăiesc doar 3.000 de foşti deţinuţi politici.

SEMNEAZĂ PETIȚIA AICI