Cererea de demsiie în orginal a deputatului Marko Attila va fi prezentată în plenul Camerei Deputaților miercuri la ora 10
Secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, a anunțat marți, după ședința Biroului permanent, modificarea programului, pentru că inițial, cererea de demisie a lui Marko Attila era programată a fi prezentată joi.
„Se va lua act în plen de această demisie, întrucât avem deja confirmarea domniei sale că nu va veni la plen să o susțină, deci e doar citirea ei în plen, după care vor fi respingeri”, a precizat Mircovici.
El a adăugat că, în urma acestei demisii, se va putea comunica Ministerului Justiției posibilitatea ca, nemaifiind parlamentar, Marko Attila să poată fi reținut, dacă procurorul va cere și un judecător va decide acest lucru.
Secretarul Camerei a mai spus că ziua de joi este dedicată activităților în comisii, iar parlamentarii UDMR vor fi tot joi în teritoriu, pentru pregătirea congresului formațiunii.
S. Marinescu