Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins, duminică, o ofertă rusă de negocieri în Belarus, spunând că Belarus a fost complicele Rusiei în invazia din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat că delegația rusă, din care fac parte reprezentanți ai ministerelor de externe și de apărare, precum și cei ai administrației prezidențiale, este pregătită să „înceapă discuțiile”.
Conform Reuters, președintele ucrainean s-a arătat deschis la negocieri, dar în alte locații, nu din Belarus. Președintele Zelenski a spus că discuțiile ar putea avea loc în Varșovia, Bratislava, Budapesta, Istanbul sau Baku.
Kremlinul a declarat, duminică dimineață, că delegația sa este pregătită să se întâlnească cu oficialii ucraineni în orașul bielorus Gomel.
E. Stan