1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:48
No menu items!

Definitivat 2023. 79,37%, rata finală de promovare, după soluţionarea contestaţiilor

spot_img

Ministerul Educaţiei anunţă, marţi, că rata finală de promovare, după soluţionarea contestaţiilor, la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ este de 79,37%, în creştere cu peste 2,4% faţă de rezultatele iniţiale. S-au depus 1.235 de contestaţii, mai puţine decît anul trecut.

”Rata finală de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma soluţionării contestaţiilor depuse după desfăşurarea probei scrise din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, este 79,37%. În raport cu prima afişare (rezultate iniţiale) din sesiunea 2023, se constată o creştere de 2,41% (76,97%), respectiv de peste 5,5%, comparativ cu procentul de anul trecut (73,82%)”, a transmis, marţi, Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale au fost publicate marţi, ora 10:00, pe site-ul dedicat şi în centrele de examen.

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, s-au depus 1.235 de contestaţii, număr inferior celui de anul trecut: 1.528.

După contestaţii, 6.089 de candidaţi au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), cu 184 mai mulţi faţă de prima afişare (5.905 candidaţi).

”Conform legislaţiei în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, pentru a promova examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt), trebuie să fie notat cu cel puţin 7.15 la proba scrisă”, a precizat sursa citată.

Proba scrisă a fost susţinută de peste 8.000 candidaţi în 42 de centre de examen la 105 discipline.

Rata de participare a fost 94,38%: 8.008 candidaţi prezenţi dintr-un total de 8.485 candidaţi care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

-au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;

-deţin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;

-au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

330 de candidaţi s-au retras, iar 4 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

”Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 6.162 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 10. Dintre aceştia, 131 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 422 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99. Cu note sub 5 au încheiat examenul 423 de candidaţi”, a mai precizat ministerul.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

                                                                                                            Adina Silav