4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:13
No menu items!

Defecțiune la sistemul pentru decontaminarea apei de la centrala nucleară Fukushima

spot_img

tepco-fukushima

Compania care gestionează centrala nucleară de la la Fukushima, Tokyo Electric Power (Tepco), a anunțat duminică închiderea unui circuit pentru decontaminarea apei, după ce a identificat o scurgere de substanțe chimice, transmite AFP.

Potrivit Tepco, au fost observate scurgeri de acid clorhidric dintr-un racord al uneia dintre cele trei unități ale sistemului de decontaminare, denumit ALPS, și s-a decis acoperirea racordului cu vinil.

Două unități, dintre care și cea la care s-a detectat defecțiunea, se află la sfârșitul unei perioade de teste și urmau să fie puse efectiv în funcțiune chiar duminică.

Sistemul ALPS, conceput de compania japoneză Toshiba, este unul dintre elementele cheie ale strategiei Tepco pentru tratarea celor 400 de mii de tone de apă radioactivă acumulată la centrala nucleară, dintre care 300.000 se află în rezervoarele acesteia. Însă cantitatea crește în fiecare zi, iar această apă nu va putea fi stocată la nesfârșit, mai ales că unele dintre cisterne nu sunt fiabile.

Guvernul japonez a prevăzut deja fonduri pentru instalații de decontaminare suplimentare și mai puternice, sistemul ALPS fiind insuficient.

A.V.