7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 19:10
No menu items!

„Declarația de la Doha pentru Medicina Stilului de Viață”- Reducerea costurilor de îngrijire și îmbunătățirea sănătății

spot_img

Un medic român a semnat din partea României ”Declarația de la Doha pentru Medicina Stilului de Viață (MSV)”. Documentul a fost prezentat cu prilejul celebrării Săptămânii Medicinei Stilului de Viață, care a avut loc săptămâna trecută (19 -24 mai 2024).

În România, dr. Emanuela Mercore Huțanu este unul dintre pionerii medicinei stilului de viață la nivel global care a fondat în 2018 Romanian Society of Lifestyle Medicine (RSLM), printre primele organizații naționale de medicina stilului de viață la nivel internațional, cu sprijinul Dr. Hans DIEHL, fondatorul institutului de Medicina Stilului de Viață de la Universitatea Loma Linda, California.

Medicina Stilului de Viață (MSV) se bazează pe șase intervenții fundamentale: alimentație sănătoasă, activitate fizică regulată, gestionarea stresului, somn restaurativ, conexiuni sociale și evitarea substanțelor de risc.

Experți din 21 de țări au participat, în luna februarie, la Forumul Leadership-ului Global în Medicina Stilului de Viață, care s-a desfășurat în Qatar. Aceștia au semnat ”Declarația de la Doha” în care se subliniază importanța adoptării Medicinei Stilului de Viață pentru a promova sănătatea și bunăstarea, de a preveni bolile și de a inversa condițiile cronice legate de stilul de viață.

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține eforturile de promovare a medicinei stilului de viață, în contextul preocupării pentru longevitate și publicării Declarației de la Doha. Beneficiile MSV includ îmbunătățirea satisfacției pacienților, reducerea costurilor de îngrijire a sănătății și îmbunătățirea sănătății pacienților. Declarația subliniază, de asemenea, necesitatea integrării competențelor de MSV în programele de formare a profesioniștilor din domeniul sănătății.

”Misiunea noastră este alimentată de necesitatea urgentă de educație de calitate și formare în aplicarea clinică a Medicinei Stilului de Viață. Prin evenimente educaționale dinamice, instrumente, resurse și campanii de advocacy, susținem și promovăm activ această abordare transformațională în domeniul sănătății”, declară Atena STOICA, psiholog clinician, Vice-Președinte RSLM.

În contextul în care la nivelul anului 2023 segmentul 85+ reprezentă 1,94% din totalul populației din țara noastră, iar vârsta mediană din România este de 41,3 ani, Senatul Științific își asumă un rol de pionier în ceea ce privește longevitatea în România și susține orice demers care are ca obiectiv creșterea speranței de viată. Programul „Longevity”, derulat de Senatul Științific, promovează și susține longevitatea românilor prin: finanțarea cercetării, dezvoltarea, în stadiu incipient, a unor soluții medicale ce pot contribui la creșterea duratei de viață sănătoasă a omului, dar și accesul la facilități și servicii de gerontologie.