- Sorin Roșca Stănescu
România se confruntă simultan cu mai multe provocări. Epidemia de coronavirus, care se poate transforma în pandemie. O contracție amenințătoare a economiei mondiale, cu efecte posibil devastatoare asupra fragilei economii naționale. Asaltul migranților, care nu este exclus să nu poată fi blocat de armata bulgară. Acest complex de împrejurări este agravat de o prelungită criză politică internă. În aceste condiții, președintele Klaus Iohannis poate declara starea de urgență. O va face?
Conform legii, starea de urgență este o măsură excepțională și temporară mai puțin gravă decât starea de asediu. Starea de urgență se declară prin decret prezidențial, contrasemnat de primul-ministru. În termen de cinci zile, decretul este supus aprobării Parlamentului. Dacă Parlametul nu aprobă, atunci decretul este desființat iar starea de urgență încetează. Starea de urgență permite transferul imediat al unor atribuții ale administrației publice centrale și locale către anumiți jucători politici. Cele mai multe atribuții tansferate vor fi preluate în acest caz de ministrul de Interne interimar Marcel Vela. Autoritatea președintelui crește exponențial. Ca și autoritatea ministrului Apărării. Acest triumvirat va putea institui reguli speciale, cărora trebuie să li se conformeze cetățenii și societatea civilă, inclusiv presa. Evident, și partidele pot fi afectate.
Pentru a decreta starea de urgență, Klaus Iohannis poate invoca un paragraf din ordonanța de urgență nr.1/1999, respectiv „iminența producerii unor dezastre, care face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora”. Cu trimitere către epidemia de coronavirus sau/și valul de migrație, consecință a deciziei autorităților de la Ankara de a nu mai bloca ieșirea celor trei milioane și jumătate de refugiați de război de pe teritoriul Turciei și exodul acestora către Uniunea Europeană.
Este după opinia mea extrem de interesant, dar și de important, să analizăm din timp circumstanțele în care președintele Klaus Iohannis ar putea să ia o asemeena decizie, precum și consecințele pe care le-ar avea decretarea stării de urgență asupra climatului politic exploziv de la București, generat de inexistența unui Guvern stabil. Dar și de absența unei majorități parlamentare ferme, capabile să promoveze și să susțină în mod eficent un executiv. Ce efecte ar avea deci un asemenea decret?
Primul și cel mai important este că, în perioada celor 30 de zile cât permite legea instituirea stării de urgență, este greu de prevăzut că principalii actori politici vor acționa în vederea creării premizelor necesare pentru declanșarea alegerilor anticipate. Dacă ar fi declanșate alegeri anticipate, în urma dizolvării Parlamentului, președintele Klaus Iohannis ar obține, pentru toată perioada până la configurarea unei noi majorități și desemnarea unui Guvern stabil, puteri sporite pe care, în absența forumului legislativ și cu un Guvern provizoriu, le poate folosi discreționar. Ceea ce înseamnă, în ultimă instanță, că poate influența decisiv în favoarea sa și a PNL o serie de procese politice în curs de derulare. Dacă președintele Klaus Iohannis renunță la proiectul anticipatelor, ajungând la concluzia că este cu neputință să mai poată suprapune anticipatele peste alegerile locale, atunci singura soluție, dacă dorește să-și adjudece puteri discreționare, este să profite de conjunctura creată de cei trei factori enunțați la începutul acestei analize și să declare stare de urgență.
Mă îndoiesc că aceasă posibilitate nu a fost discutată și analizată la Cotroceni. Și mă îndoiesc de asemenea că strategii instituției prezidențiale nu au un răspuns. Cinstit ar fi ca, cel puțin din motive de minimă transparență, de minim respect față de cetățeni și de o presă ale cărei drepturi ar putea fi restrânse, să aflăm și noi ce se pune la cale. Plănuiți sau nu plănuiți, domnule Klaus Iohannis, decretarea stării de urgență? Nu care cumva decretul este gata redactat și urmează doar să îl semnați?