10.4 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024 - 16:24
No menu items!

Deciziile de recalculare a pensiilor ajung de vineri în căsuțele poștale. Cum pot fi contestate

spot_img

Pensionarii încep să primească de vineri deciziile de recalculare a pensiilor. Acestea vor fi distribuite prin Poșta Română, iar cei care consideră că recalcularea nu a avut în vedere toată perioada în care au lucrat sau toate veniturile câștigate pot contesta decizia. 

Peste 4,6 milioane de pensionari încep să primească, de vineri, deciziile de recalculare a pensiilor care, pentru 82% dintre ei ar urma să vină cu majorări.

Verificarea recalculării se poate face prin compararea punctajului din decizia veche de pensionare cu cel decizia nouă de recalculare. Apoi, verificați în ambele documente stagiul de contributivitate.

Pensia nouă se recalculează prin adunarea punctelor de stabilitate cu punctele de contributivitate, iar totalul se înmulțește cu 81 de lei. Cei care au lucrat peste stagiul contributiv de 25 de ani primesc și diferite puncte de stabilitate, de pildă jumătate de punct pe an, pentru anii 25 – 30 de vechime în muncă.

„Calea cea mai ușoară pentru pensionari este de a cere aceste verificări la Casele Teritoriale de Pensii, în cazul în care nu sunt lămuriți cu privire la decizia de recalculare, dacă constată neconcordanțe au cadrul legal necesar pentru a veni cu o decizie de revizuire”, a explicat Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii. 

În cazul în care rezultatul obținut e diferit față de cel din decizia de recalculare a pensiei și nici explicațiile primite de la Casa de Pensii nu vă mulțumesc există și varianta să dați în judecată statul.

Puteți face asta în termen de 45 de zile de când decizia de recalculare rămâne definitivă.

Elena Cristea