-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:37
No menu items!

Decizie oficială: Petre Tobă nu a plagiat

spot_img

Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a stabilit că ministrul demisionar al afacerilor interne, Petre Tobă, nu a plagiat, propunerea specialiştilor fiind de păstrarea a titlului de doctor, potrivit unui document obţinut în exclusivitate de Mediafax.

Potrivit raportului întocmit de comisia de lucru care s-a ocupat de sesizarea privind doctoratul lui Petre Tobă, aceasta consideră finalizată analiza Tezei de doctorat elaborată de Petre Tobă, intitulată „Poliţia Română – Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, din perspectiva sesizării referitoare la prezumtiva existenţă a unei situaţii de plagiat multiplu în conţinutul acesteia şi, în baza concluziilor rezultate, propune „menţinerea titlului de doctor acordat domnului Tobă Petre prin Ordinul 5223/29.08.2011”.

Documentul a fost redactat la data de 1 septembrie şi reprezintă constatările Comisiei de lucru din cadrul Consiliului Naţionat de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certifiicatelor Universitare care s-a ocupat de sesizarea privind suspiciunile de plagiat din lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă, fostul ministru al Afacerilor Interne.

„Teza de doctorat realizată de domnul Petre Tobă are valoare ştiinţifică incontestabilă, dovedită atât prin caracterul inovativ al soluţiilor identificate, care au fost valorificate şi validate în practica structurilor specializate ale Poliţiei Române, cât şi prin opiniile de specialitate exprimate de personalităţi recunoscute în mediul academis şi de cercetare în domeniul ştiinţelor militare, de informaţii şi securitate naţională, care au făcut parte din Comisia de susţinere a tezei de doctorat, respectiv, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, prof. univ. dr. Constantin Popescu, prof. univ. dr. Luca Iamandi şi prof. univ. dr. Teodora Ştefan”, se mai arată în documentul obţinut de Mediafax.

Raportul comisiei va ajunge în consiliul general al CNATDCU care va lua o decizie. Hotarârea consiliului general va ajunge la Ministerul Educaţiei. „Am primit raportul în această dimineaţă, comisia de analiză a sesizării cu privire la lucrarea de doctorat a domnului Tobă a înaintat raportul de analiză consiliului general CNATDCU. Potrivit procedurii, acest raport va fi supus votului consiliului general care are posibilitatea fie să-l aprobe, fie să-l respingă”, a spus pentru Mediafax Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” a propus, pe 22 august, menţinerea titlului de doctor al ministrului de Interne, Petre Tobă, potrivit raportului transmis de membrii instituţiei către Ministerul Educaţiei, în document arătându-se că „cercetarea ştiinţifică a lui Petre Tobă a fost utilă”.

Petre Tobă, care a condus Poliţia Română în ultimii trei ani până la numirea în Cabinetul Cioloş, se află pe lista cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat, existând suspiciuni că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi fost copiate din diverse lucrări. Acesta este vizat şi de un dosar al DNA, procurorii cerând joi aviz preşedintelui pentru urmărirea penală. După acuzaţiile aduse de DNA, Petre Tobă a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

Andrei Tudor