1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:48
No menu items!

Decizie istorică: România renunță la gazul de la ruși, după 21 de ani. Contractul expira peste doi ani

spot_img

Transgaz a anunţat, luni, încetarea contractului cu Gazprom Export, care privea transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări. Acesta era valabil până la data de 31.12.2023.

Înțelegerea între compania românească și cea rusească era valabilă încă din anul 1999. Aceasta se reziliază prin acordul părților, iar Transgaz nu va suferi financiar din această cauză, a anunțat compania, luni, prin intermediul unui comunicat de presă.

De altfel, compania de stat a înștiințat Bursa de Valori București, după negocierile purtate cu rușii de la Gazprom și cu reprezentanții Comisiei Europene.

„Acest acord este de o importanță deosebită, întrucât pe de o parte creează premisele pentru aplicarea cadrului normativ european pentru rezervarea de capacitate de transport gaze naturale prin conductele de tranzit T2 și T3 și în același timp asigură protejarea optimă a intereselor financiare ale Transgaz care decurgeau din contractul istoric de transport gaze naturale prin conducta de tranzit T3”, se arată într-un comunicat citat de profit.ro.

„Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 și Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terților la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 și T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric și creează premisele creșterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România”, se mai arată în acordul de încetare a contractului.

Compania are o capitalizare de 3,56 miliarde lei.