-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:13
No menu items!

Decizie istorică în China. Cuplurile vor putea avea doi copii

spot_img

Legiuitorii chinezi au adoptat un pachet legislativ care le va permite cuplurilor să aibă doi copii începând de la 1 ianuarie, conform CNN.

Noua lege privind populaţia şi planificarea familialăa fost adoptată în cadrul unei sesiuni a Comitetului Permanent al Adunării naţionale populare.

„Statul susţine ideea ca unui cuplu să i se permită să aibă doi copii”, se arată în decizie, prevederea punând capăt, astfel, controversatei politici a copilului unic. „În vederea promovării unei creşteri echilibrate a populaţiei, China va continua să susţină politica naţională de bază cu privire la controlul populaţiei şi să-şi îmbunătăţească strategia privind dezvoltarea populaţiei”, anunţa Partidul Comunist Chinez (PCC) în octombrie, când au apărut primele informaţii despre modificarea legii.

China, care are în prezent o populaţie de peste 1,3 miliarde de persoane, a instituit aşa-numita politică a copilului unic, într-o încercare de controlare a creşterii populaţiei, în anii ’70. Oficialii au recurs la amenzi usturătoare şi sterilizare forţată.

Noua lege, care pune capăt restricţiilor, a fost adoptată în urma unei reuniuni de patru zile a unor oficiali de rang înalt din cadrul PCC, la un hotel din Beijing, potrivit lui David McKenzie, un fost corespondent CNN în China. Modificare a fost prefigurată de o schimbare la nivelul propagandei, potrivit corespondentului, care precizează că în vechile reclame apăreau părinţi cu un copil, însă într-o reclamă recentă apare un băiat care împarte, nu prea încântat, o jucărie cu sora sa mai mică.

Amnesty International avertizează, într-un comunicat, că această schimbare de politică este „insuficientă”.

Din cauza restricţiilor naşterilor, potrivit datelor Guvernului, China ar putea deveni ţara cu cea mai bătrână populaţie din lume în doar 15 ani, cu peste 400 de milioane de persoane în vârstă de peste 60 de ani.