-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:17
No menu items!

Decizia de suspendare a conductei petroliere CPC prin care trec și livrările României, anulată de instanță în Rusia

spot_img

Un tribunal din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei a anulat, luni, o decizie anterioară a unui tribunal din Novorossiisk, potrivit căreia Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan în Marea Neagră via Rusia, trebuie să-şi oprească activitatea pentru 30 de zile, transmite Reuters.

Tribunalul din Krasnodar a decis că CPC trebuie să plătească o amendă de 200.000 de ruble (3.300 de dolari), conform Agerpres.

La rândul său, compania petrolieră Tengizchevroil, operatorul câmpului petrolifer Tengiz, cel mai mare din Kazahstan, a precizat că livrările de petrol via conducta CPC nu au fost întrerupte.

Săptămâna trecută, CPC, prin care trece aproximativ 1% din petrolul mondial, a precizat că decizia de suspendare a operaţiunilor are legătură cu documentaţia referitoare la o scurgere de petrol. De asemenea, Caspian Pipeline Consortium a precizat atunci că a formulat un recurs la tribunalul din oraşul rus Novorossiisk prin care cere ca punerea în aplicare a deciziei anterioare să fie suspendată, în ideea de a evita o oprire care ar avea consecinţe irevocabile pentru echipamentele conductei.

SUA au impus sancţiuni asupra petrolului rusesc dar au apreciat că livrările de petrol din Kazahstan via teritoriul Rusiei ar trebui să nu sufere întreruperi. La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat că vrea să se elibereze de dependenţa de combustibili fosili din Rusia până în 2027.

                                                                                                            Adina Silav