1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:06
No menu items!

Decizia de expulzare a migranților din Sicilia, blocată de justiția italiană

spot_img

Justiţia italiană a respins joi un recent decret al preşedintelui regional al Siciliei care ordona închiderea tuturor centrelor de primire a migranţilor, a informat presa italiană, citată de France Presse și preluată de Agerpres.

TAR (Tribunalul Administrativ Regional) al Siciliei a acceptat apelul depus de guvern şi a dispus suspendarea hotărârii luate de guvernatorul insulei duminică, a anunţat agenţia de presă AGI.

Pe 23 august, guvernatorul Siciliei Nello Musumeci a emis un ordin de închidere pe teritoriul insulei a tuturor centrelor de primire pentru migranţi, considerând că ele contribuie la răspândirea coronavirusului.

Această hotărâre impunea transferul tuturor migranţilor prezenţi în hotspot-uri şi în centrele de primire din Sicilia „către facilităţi situate în afara insulei”, intenţionând să le interzică intrarea, tranzitul şi oprirea” în regiune „cu ambarcaţiuni mari şi mici, inclusiv cele ale ONG-urilor”.

Sesizat de guvern, tribunalul administrativ a considerat „că nicio investigaţie riguroasă nu a demonstrat existenţa unei agravări concrete (…) a propagării COVID-19 în rândul populaţiei locale din cauza fenomenului migratoriu”.

Măsurile anunţate de guvernatorul Musumeci (ales preşedinte regional datorită unei alianţe a dreptei şi extremei drepte) „par a depăşi cadrul competenţelor conferite regiunilor” în gestionarea riscului pentru sănătate legat de COVID-19.

Ele au de asemenea „un impact decisiv asupra organizării şi gestionării fenomenului migrator pe teritoriul italian, care intră sub competenţa exclusivă a statului”, potrivit instanţei.

TAR urmează să se reunească din nou pe 17 septembrie, la cererea regiunii Sicilia, care intenţionează să prezinte alte documente pentru a-şi pleda cauza.

Zeci de migranţi găzduiţi în centrele siciliene au fost testaţi pozitiv la coronavirus în ultimele săptămâni.

Numeroase mici ambarcaţiuni de migranţi, în principal tunisieni, continuă să acosteze pe Insula Lampedusa, în sudul Siciliei.