1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:57
No menu items!

Decizia aderării României la Spațiul Schengen va fi luată anul viitor, în martie

spot_img

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din MAI, Marian Tutilescu, a declarat că România ar avea şanse să primească un răspuns favorabil în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen abia anul viitor, în luna martie, la Consiliul JAI.

‘În ceea ce priveşte luarea unei decizii în decembrie, nu sunt foarte optimist pentru că Germania si Olanda au condiţionat o poziţie favorabilă de publicarea raportului pe justiţie, ori publicarea raportului pe justiţie nu cred că se va face înainte de Consiliul din decembrie, aşa încât, în mod realist, cred că o decizie poate fi luată în martie’, a precizat Tutilescu.

El a spus că la Consiliul JAI din luna octombrie s-a ajuns la o soluţie de compromis. Subiectul în sine a fost discutat, dar nu s-a pus în dezbatere proiectul de decizie pentru a fi votat pentru că exista un risc evident de a nu întruni unanimitatea.

Tutilescu a subliniat faptul că, teoretic, România ar mai avea două ocazii pentru ca aderarea la Spaţiul Schengen să fie luată în discuţie la Consiliul JAI, înainte de a fi ridicate alte controale la frontierele aeriene, şi anume în decembrie şi în martie, anul viitor.

‘Mai sunt două Consilii până la următorul termen la care s-ar putea ridica controale, deci următorul termen ar fi ultima duminică din luna martie la care s-ar putea ridica controalele la frontierele aeriene. Acest lucru se poate face de două ori pe an: la schimbarea orei de vară, respectiv de iarnă. Nu se mai întocmesc rapoarte, dar cu acest prilej Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni comunică operatorilor aerieni terminalele Schengen, respectiv non-Schengen pe care pot ateriza sau pe care se pot face operaţiunile la zborurile comerciale’, a subliniat Marian Tutilescu.

“Toată lumea este de acord, mai ales oficialii Uniunii Europene că între cele două procese, respectiv aderarea la Spaţiul Schengen şi mecanismul de cooperare şi verificare nu există legătură, dar până la urmă votul este unul politic, votul în Consiliu, şi fiecare stat membru votează conform unei decizii politice. Este regretabil că acquis-ul Schengen care prevede clar condiţiile în care noi putem adera la Spaţiul Schengen nu este respectat deși există o decizie a Consiliului JAI din iunie 2011 care confirmă îndeplinirea de către România şi Bulgaria a tuturor criteriilor de aderare la Spaţiul Schengen’, a spus acesta.

Potrivit lui Tutilescu, la ultimul Consiliu JAI din octombrie, preşedinţia cipriotă a prezentat un stadiu privind implementarea măsurilor stabilite la Consiliului European din martie.

‘Aceste măsuri aveau ca efect creşterea gradului de încredere între statele membre şi constau în monitorizarea unor activităţi desfăşurate de România la frontierele externe prin intermediul Agenţiei FRONTEX, agenţia europeană responsabilă cu securitatea frontierelor externe. În cadrul acestor activităţi FRONTEX, au fost prezenţi, în mai multe rânduri, experţi olandezi care au monitorizat modul în care instituţiile abilitate cu respectarea sau cu asigurarea securităţii frontierei acţionează la frontierele externe şi aceştia au întocmit rapoarte, către Agenţie, extrem de pozitive. Prin urmare, s-au prezentat aceste măsuri, iar preşedinţia cipriotă şi-a exprimat speranţa că în cel mai scurt timp cu putinţă, şi poate chiar la următorul Consiliu care va avea loc în decembrie, se va lua o decizie privind momentul în care ar trebui să se deschidă frontierele maritime şi aeriene ale României şi Bulgariei’, a mai precizat Marian Tutilescu.