Decanul Baroului Bucureşti, Ilie Iordăchescu, susține într-un material postat pe pagina de internet a baroului că mai multe articole din Noul Cod Penal programat să intre în vigoare în februarie 2014 afectează profesia de avocat şi nu oferă garanţiile unor procese echitabile, încălcând şi dreptul la libera exprimare.
Primul articol criticat de decan este art. 276 din Noul Cod Penal, care, referindu-se la presiuni asupra justiţiei, are următorul conţinut: „Fapta persoanei care pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”
Dreptul la libertatea de exprimare
Ca atare, potrivit lui Ilie Iordăchescu, avocatul, jurnalistul, politicianul, inculpatul şi justiţiabilul pot fi traşi la răspundere penală şi pedepsiţi cu închisoare dacă vor face vreun comentariu sau vor emite judecăţi de valoare deoarece judecătorul sau organul de urmărire penală pot oricând să se plângă că declaraţiile publice au fost „nereale”, fiind făcute cu scopul de a îi influenţa sau intimida. Textul de lege nu este conform cu garanţiile unui proces echitabil în instrumentarea unei cauze în condiţiile în care se referă, în mod discreţionar numai la persoanele indicate în cuprinsul acestui articol, fără să se aibă în vedere şi declaraţiile nereale făcute de magistraţi pe durata unei proceduri judiciare. Magistratul învestit cu efectuarea urmăririi penale, în aplicarea dispoziţiilor art. 6, paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să se abţină să declare public că o persoană este pusă sub acuzare sau că este vinovată de săvârşirea unei infracţiuni.
Din această perspectivă, pentru egalitate de tratament în cuprinsul acestui text de lege, ca subiect activ trebuie inclus şi magistratul. În ipoteza în care se dorea să se dea curs conţinutului art.10 privitor la libertatea de exprimare din CEDO, limitarea exerciţiului ei nu trebuia pusă numai pe categoriile de persoane despre care face vorbire art.276 din Noul Cod Penal.
Libertatea presei şi libertatea de exprimare vor fi dizolvate în condiţiile în care sunt incriminate declaraţiilor publice făcute de avocaţi privind plângerea oricărui magistrat.
În orice stat democratic, faptele reprobabile sau abuzive ale magistraţilor sunt supuse atenţiei publice, fiind respectat dreptul la informare al cetăţeanului precum şi dreptul fiecărei persoane de a avea parte de un proces echitabil.
Textul art.276 din Noul Cod Penal se referă la „declaraţii publice nereale” făcute pe durata unei proceduri referitoare la săvârşirea de către judecător sau de către organele de urmărire penală a unei infracţiuni, a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, conţinând şi un scop, şi anume “de a le influenţa sau intimida”.
Judecătorul sau organele de urmărire penală constată împrejurarea că s-au făcut „declaraţii publice nereale”, sesizând organele de urmărire penală competente.
În practică, declaraţii publice nereale au fost făcute, în diverse cauze, de reprezentanţi ai organelor de urmărire penală sub aspectul vinovăţiei unui inculpat, pentru ca ulterior, cu referire la această persoană, să se pronunţe o hotărâre definitivă de achitare.
Dreptul la libertatea de exprimare se referă la libertatea de opinie şi la libertatea de informare.
Exprimarea opiniei poate constitui obiectul unei limitări însă libertatea de informare trebuie să fie exercitată fără nicio ingerinţă din partea autorităţilor publice. Opinia publică trebuie să aibă libertatea de a primi informaţiile transmise prin diverse canale informatice într-o societate democratică.
Evident, cel care oferă informaţia trebuie să prezinte, cu bună credinţă, o relatare obiectivă şi echilibrată.
Aprecierea caracterului “real” sau “nereal” al declaraţiei publice se face tot de către un organ al autorităţii publice, implicând o mare doză de probabilitate.
Marginalizarea avocatului de către legiuitor, fără asigurarea unei protecţii reale a reputaţiei sale, impune includerea să în conţinutul acestui text de lege, alături de magistrat.
Invectivele aduse avocatului care poate să asiste sau să reprezinte nu numai un suspect sau un inculpat, ci chiar o parte civilă sau o parte responsabilă civilmente, se răsfrâng asupra sa pe plan profesional.
Apreciez că libertatea de exprimare a avocatului nu trebuie să fie examinată ulterior în cadrul altei proceduri care să aibă ca obiect aplicarea art.276 din Noul Cod Penal.
Din această perspectivă este imposibil de conciliat îndatorirea acelui avocat de a apăra cu devotamentul intereselor clientului său. O asemenea atitudine este incompatibilă cu garantarea libertăţii de exprimare. Teama de o sancţiune penală la care se expun eventual avocaţii prin declaraţii publice în sala de judecată în instrumentarea unei cauze îl împiedica să efectueze o asistenţă juridică corespunzătoare pentru clientul său.
Favorizarea făptuitorului
Cea de-a doua nemulţumire vizează art. 269, alin.(1) din Noul Cod Penal, referitor la favorizarea făptuitorului, care are următorul conţinut „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.
Acest text de lege se referă la „ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate”. Deoarece textul de lege nu defineşte în ce constă “ajutorul” dat, având drept scop îngreunarea tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, generează confuzii.
„Ajutorul” despre care face vorbire textul de lege, poate fi dat de avocat în mod legal prin cererile şi plângerile pe care le formulează, îngreunând astfel, cercetările într-o cauză penală. Ambiguitatea textului se referă şi la neprecizarea de către legiuitor a noţiunii “ajutorului” şi anume dacă el trebuia să fie “legal” sau “ilegal”.
În lipsa unei asemenea mențiuni “ajutorul” poate fi legal sau ilegal. Neclaritatea dispoziţiilor art.269 din Noul Cod Penal reprezintă o carenţă care afectează principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor. Principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor impune descrierea exactă a faptei incriminate.
Regretabilă eroare de a nu preciza caracterul “ajutorului dat” va creea în cazul aplicării sale, veritabile “ajutoare” date de către avocaţi în cauzele penale.
Caracterul incomplet al acestei reglementări penale prevăzute de art.269 din Noul Cod Penal impune, ca o necesitate, revizuirea textului de lege în discuţie în sensul precizării caracterului “ajutorului dat” făptuitorului.
Asistența juridică
Un alt articol criticat este 90, alin. (1), litera c) din Noul Cod de Procedură Penală, privitor la asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului care are următorul cuprins: “în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani”.
Potrivit lui Ilie Iordăchescu, art. 90 din Noul Cod de Procedură Penală prevede printre altele că asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului este obligatorie în următorul caz în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Această prevedere nu instituie o asemenea obligaţie pentru faza de urmărire penală pentru acelaşi gen de infracţiuni. Din această omisiune a legii procesual penale reiese că suspectul sau inculpatul acuzat de infracţiuni grave pentru care legea penală prevede pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani nu ar fi necesară asistenţa juridică obligatorie şi în faza de urmărire penală.
Concluzia logică şi juridică care se degajă din reglementările Constituţiei României este aceea că asistenţa juridică este obligatorie şi în cazul suspectului sau inculpatului aflaţi în situaţia menţionată. Cu referire la acest aspect avocatul ales sau avocatul desemnat din oficiu trebuie să acorde efectiv asistenţă juridică şi în faza de urmărire penală.
În cazul infracţiunilor pentru care legea penală prevede pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani deoarece îl privează pe suspect sau inculpat de dreptul său esenţial la apărare care atrage nulitatea absolută a actelor efectuate în asemenea condiţii.
A interpreta dispoziţiile art. 90 din Noul Cod de Procedură Penală prin prisma textului actual înseamnă să admitem că toate persoanele suspecte sau inculpaţii cercetate şi respectiv cercetaţi de organele de urmărire penală în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedepse mai mari de 5 ani sau detenţia pe viaţă să nu beneficieze în mod obligatoriu de asistenţă juridică deoarece finalitatea urmărită de legiuitor este aceea a asigurării asistenţei juridice, în mod obligatoriu, numai pentru faza judecăţii.
Andrei Tudor