-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:51
No menu items!

Debitul Dunării, aproape la jumătate sub media multianuală a lunii noiembrie

spot_img

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi relativ staţionar în următoarele zile, în jurul valorii de 2.400 metri cubi pe secundă (mc/s), apoi în uşoară creştere, până la 2.500 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.650 mc/s, potrivit prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabile până la 12 noiembrie 2022.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectorul Gruia – Giurgiu şi în creştere pe sectorul Olteniţa – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi relativ staţionare pe sectorul Gruia – Bechet şi Isaccea – Tulcea şi în scădere pe sectorul Corabia – Galaţi.

Pentru luna noiembrie, hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 4.000 mc/s, iar cel minim la 2.100 mc/s, în timp ce media multianuală a lunii este de 4.650 mc/s, potrivit Agerpres.

În perioada 6 – 12 noiembrie, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare. Izolat, sunt posibile creşteri uşoare de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor slabe prognozate, pe toată perioada intervalului de prognoză.

Prognoza lunară emisă de INHGA pentru luna noiembrie 2022 arată că regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Putna, Trotuş, pe cursul inferior al Moldovei, pe cursul Siretului şi pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia

                                                                                                                    Adina Silav