-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:47
No menu items!

De marți vine iarna. Regiunile unde temperatura scade cu 13 grade într-o zi

spot_img

De marți, românii vor avea parte și de câteva zile de iarnă, avertizează meteorologii.

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea frumoasă va dura doar până pe 28 decembrie. Dacă luni va fi în continuare frumos, temperaturile putând atinge și 19 grade Celsius în Câmpia Română, începând de marți, vremea se va răci semnificativ. În toată țara, maximele nu vor mai depăși 6 grade C, cu excepția Olteaniei, unde se mai pot atinge 8 grade C. În Muntenia și în Dobrogea însă, minimele vor ajunge până la minus 6 sau chiar minus 7 grade C. În Moldova temperaturile pot coborî până la minus 9 grade C marți, 29 decembrie.

În centrul țării se vor înregistra și minus 12 grade C noaptea. În schimb, în Banat minimele nu vor cobori sub minus 4 grade C. Temperaturi negative vor fi și în Crișana și Maramureș.

La munte, probabilitatea pentru ninsori slabe, temporare va crește pe 29 decembrie și în primele zile ale noului an.

În restul țării vor fi doar precipitații slabe, izolate, însă ploaia ar putea fi însoțită și de lapoviță, mai ales în Moldova. În vestul țării, cerul va fi acoperit, dar sunt șanse reduse de precipitații.