2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:09
No menu items!

De la Voinea vine gerul, special pentru Dragnea. Formularea anormală bagă spaima în populație și bani la primării

spot_img

Dragnea_Voinea

Formularea ”geruri anormale” – pe care un proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor o conține – a stârnit panică în rândul populației, după ce aceasta a fost preluată de mass-media ca atare. Potrivit unor surse din MFP, proiectul de Ordonanță de Urgență a fost semnat de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, după ce documentul a fost discutat în Guvern. Ministerul lui Voinea a primit sarcina de a-l formula în așa fel încât să existe motivația alocării de fonduri către administrațiile locale, via Ministerul Dezvoltării condus de Liviu Dragnea.

Formularea ”geruri anormale” este una cel puțin nefericită, în condițiile în care Administrația Națională de Meteorologie a transmis că această iarnă va fi una în parametri normali. Mai mult, premierul Victor Ponta însuși s-a arătat surprins de conținutul proiectului de act normativ.

”Nu contrazic sursele, dar la mine nu a ajuns un asemenea document (…) De principiu, să primească (n.r. primăriile) cât mai mulți bani (…) Am întrebat azi la ANM și nu vine niciun ger (…) nu știu ce ordonanță…”, a declarat Ponta.

Duminică, 10 noiembrie, pe site-ul MFP a fost publicat proiectul Ordonanței de Urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. În document sunt incluse sume care ar urma să plece de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului către administrațiile locale.

Aceste sume ar urma să fie alocate primăriilor pentru a-și ”onora obligațiile de plată restante, inclusiv cheltuieli de natură salarială, din bugetul aprobat”, după cum se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de OUG. Pentru ca sumele să fie suplimentate, funcționarii din subordinea lui Voinea au fost nevoiți să găsească o motivație, iar aceasta a fost bazată pe false prognoze ale ANM.

”Potrivit prognozei meteorologice va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, ceea ce va determina creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada sezonului rece. În aceste condiţii, există riscul ca autorităţile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiţii optime a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă în anul 2013”, se arată în Nota de Fundamentare.

Potrivit unor oficiali din MFP, Nota de Fundamentare va fi modificată. Aceleași surse spun că astfel de sume s-au dat și în anii trecuți către primării, dar sub altă formă. România a convenit în acordurile succesive semnate cu finanțatorii externi să reducă arieratele acumulate de administrațiile locale și să nu mai permită primarilor să contracteze împrumuturi decât în anumite limite și cu aprobarea MFP.

Cu toate acestea, în timp ce unele administrații locale renunță cu greu la vechile obiceiuri și contractează diferite lucrări fără să aibă acoperire bugetară – este cazul a 35% din administrațiile locale – alte au dificultăți în a-și onora obligațiile de plată, inclusiv cele de natură salarială.

În plus, coaliția de guvernare pregătește procesul de regionalizare, prin care, oficial, ar urma să se producă descentralizarea administrațiilor locale, proces care are nevoie de fonduri bugetare.

Cosmina Croitoru