Vremea se va încălzi după 18 decembrie, iar temperaturile vor ajunge la maxime de 13 grade Celsius. Vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie după data de 22 decembrie, anunţă meteorologii care au realizat prognoza pentru perioada 14 – 27 decembrie.
BANAT
În perioada 15-17 decembrie, valorile termice vor fi în scădere şi vor deveni apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de 2-5 grade Celsius, ziua şi minus 30 grade și zero grade C, noaptea.
Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice, cu maxime de 8-13 grade C şi minime de 2 – 5 grade C, în medie. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei.
În prima săptămână de prognoză vor fi doar precipitaţii neînsemnate cantitativ, pe spaţii mici, ploi sau burniţe. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, va creşte însă după data de 22 decembrie.
CRIŞANA
Valorile de temperatură vor fi în scădere în perioada 15-17 decembrie şi vor caracteriza o vreme normală pentru data calendaristică, cu maxime de 2-4 grade C şi minime de minus 4 și minus 2 grade C.
Apoi, începând din 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei din an, cu maxime de 6- 12 grade C şi minime de 1 – 4 grade C, în medie.
Pentru ultimele zile din intervalul de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei.
La începutul intervalului de prognoză vor fi doar pe spaţii restrânse precipitaţii neînsemnate cantitativ, ploi sau burniţe. În perioada 17-19 decembrie precipitaţiile, mai ales sub formă de ploaie, se vor semnala local, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou după data de 22 decembrie.
TRANSILVANIA
În perioada 14-17 decembrie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de 1 – 4 grade C ziua şi minus 5- minus 2 grade C noaptea. Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa peste cele climatologic specifice, cu maxime de 4 – 9 grade C şi minime de minus 2- 2 grade C, în medie. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea nu vor coborî sub limitele normale ale datei.
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, local vor fi precipitaţii mixte cu caracter trecător şi slabe cantitativ. Apoi, după data de 22 decembrie, este estimată o creştere a probabilităţii pentru precipitaţii.
MARAMUREŞ
Valorile de temperatură vor fi în scădere în perioada 15-17 decembrie şi vor caracteriza o vreme normală pentru data calendaristică, respectiv maxime de 1- 4 grade C şi minime de minus 4 – minus 2 grade C, mediat pe regiune. Apoi, începând din 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei din an, cu maxime de 6 – 9 grade C şi minime de 1- 3 grade C, în medie.
Pentru ultimele zile din intervalul de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei.
În perioada 16-18 decembrie vor fi precipitaţii mixte, cu caracter temporar şi slabe cantitativ. Apoi, o creştere a probabilităţii pentru precipitaţii este estimată după data de 22 decembrie.
MOLDOVA
Valorile de temperatură vor fi în scădere în perioada 15-17 decembrie şi vor caracteriza o vreme normală pentru data calendaristică, cu maxime de 1 – 5 grade C şi minime de minus 5 – minus 2 grade C, mediat pe regiune.
Apoi, începând din 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei din an, cu medii ale maximelor de 6 – 10 grade C şi ale minimelor de 1 – 4 grade C. Pentru ultimele zile din intervalul de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei.
În perioada 15-19 decembrie, temporar vor fi precipitaţii slabe cantitativ, pe spaţii restrânse, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Apoi, este estimată o creştere a probabilităţii pentru precipitaţii în intervalul 22-24 decembrie.
DOBROGEA
În perioada 15-17 decembrie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de 3 – 5 grade C ziua şi minus 2 – 2 grade C noaptea. Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa peste cele climatologic specifice, cu maxime de 7 – 12 grade C şi minime de 2 – 5 grade C, în medie.
Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea nu vor coborî sub limitele normale ale datei.
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, dar este estimată a fi în creştere după data de 22 decembrie.
MUNTENIA
În perioada 15-17 decembrie, valorile termice vor fi în scădere şi vor deveni apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de 3 – 5 grade C ziua şi minus 3 – minus 1 grad C noaptea. Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice, cu maxime de 7 – 12 grade C şi minime de 1 – 4 grade C, în medie.
Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei.
Până în jurul datei de 21 decembrie, vor fi posibile precipitaţii slabe, izolate, mai ales ploi sau burniţă. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, este estimată a fi în creştere în perioada 22-24 decembrie.
OLTENIA
În perioada 15-17 decembrie, valorile termice vor fi în scădere şi vor deveni apropiate de cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, respectiv o medie regională de 4 – 6 grade C ziua şi minus 3 – minus 1 grad C noaptea. Începând din data de 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa cu mult peste cele climatologic specifice, cu maxime de 7 – 13 grade C şi minime de 1 – 4 grade C, în medie.
Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei. Până în jurul datei de 21 decembrie, vor fi posibile precipitaţii slabe, izolate, ploi sau burniţe.
Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, este estimată a fi în creştere în perioada 22-24 decembrie.
LA MUNTE
În perioada 14-17 decembrie valorile de temperatură vor fi în general apropiate de cele normale pentru data calendaristică, respectiv maxime de minus 2-2 grade C şi minime de minus 8 – minus 4 grade C, în medie. Apoi, începând din 18 decembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că valorile se vor situa peste cele specifice perioadei din an, cu medii ale maximelor de 2 – 6 grade C şi ale minimelor de minus 3 – zero grade C. Pentru ultimele zile din intervalul de referinţă este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea nu vor coborî sub limita normală a datei.
În perioada 15-19 decembrie vor fi precipitaţii locale, cu caracter temporar şi slabe cantitativ, lapoviţă şi fulguieli. Apoi, după data de 22 decembrie, este estimată o creştere a probabilităţii pentru precipitaţii.