2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 11:42
No menu items!

De cine se împiedică procurorii #rezist care vor la EPPO

spot_img

Desemnarea celor 13 procurori ceruți de Laura Codruța Kovesi la Parchetul European este, de fapt, miza “războiului” din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru îndepărtarea judecătorului Bogdan Mateescu de la președinția instituției. Război al cărui vârf de lance este procurorul Cristian Ban, în spatele căruia s-au aliniat procurorii Tatiana Toader și Florin Deac, dar și judecătorii Andrea Chiș, Mihai Andrei Bălan, Gabriela Baltag și Evelina Oprina.

În calitatea sa de președinte al CSM, fie el și interimar, Bogdan Mateescu este, potrivit procedurii, președintele comisiei de evaluare a viitorilor procurori EPPO, comisie din care mai fac parte un procuror, și el membru al Consiliului, și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

În aceste condiții, Mateescu le-ar putea face viața grea procurorilor care vor la EPPO și care, deși sunt susținuți de apropiați ai lui Kovesi din CSM, precum Cristian Ban, vor fi respinși cu ușurință dacă nu îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de președintele Comisiei. Așa cum s-a întâmplat, de altfel, și anul trecut când doar 7 procurori, dintr-un total de 20 înscriși, au fost delegați la EPPO, în baza a două proceduri de selecție conduse tot de Mateescu.

Acesta este, spun surse judiciare, motivul real pentru care liderul boicotului din CSM, Cristian Ban și-l dorește interimar la șefia consiliului pe vicepreședinte, prietenul său, procurorul Nicolae Andrei Solomon care, odată ce ar asigura interimatul la CSM ar asigura și șefia Comisiei de selecție a viitorilor procurori EPPO.

Raluca Dan