-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:36
No menu items!

De ce se înconjoară Voiculescu cu intelectuali la parlamentare. Trecutul de colaborator al fostei Securităţi, ascuns după Giurăscu şi Buzura

spot_img

Liderul de onoare al PC, Dan Voiculescu a preluat modul de acţiune al omologului său liberal, Crin Antonescu, pentru a-şi legitima candidatura la un nou mandat de senator în sectorul 4 al Capitalei. Beneficiar al unei decizii definitive în instanţă care consfinţeşte hotărarea CNSAS prin care a fost găsit informator al fostei Securităţi, Voiculescu vrea să facă campanie electorală alături de un istoric de prestigiu şi cunoscut anticomunist, profesorul Dinu C. Giurescu.

Potrivit unor surse din PC, istoricul a acceptat oferta. Un alt intelectual curtat de liderul PC este prozatorul Augustin Buzura, care însă nu a luat nici o decizie în acest sens. Potrivit negocierilor din cadrul USL, PC va nominaliza, la nivel naţional, 21 de candidaţi ai alianţei pe tot atâtea colegii eligibile la alegerile parlamentare din 9 decembrie, plus alţi 9 candidaţi pe colegii considerate fără şanse. Ofertele lui Voiculescu nu sunt făcute pentru valoarea celor două personalităţi, ci mai degrabă pentru legitimarea candidaturii sale în fieful primarului Cristian Popescu Piedone din sectorul 4 al capitalei. Dacă cei doi oameni de cultură vor accepta să candideze pe listele PC la Camera Deputaţilor, ei ar urma să lupte fiecare pe colegiile de deputaţi care se suprapun cu cel de senator vizat de Voiculescu. Mai mult, Voiculescu intenţionează să se folosească în campania alectorală de imaginea lui Giurăscu şi al ui Buzura pentru a intra în hainele unui adevărat Mecan autohton, capabil să recunoască şi să promoveze valorile în viitorul legislativ, susţin sursele citate. (V.M)